Mădălina Coca, finalista concursului Vocea României, își consolidează cariera muzicală de succes și lansează noua sa piesă, „Semne”.
Gallery
„Semne” marchează o nouă etapă în parcursul artistic al Mădălinei, fiind cel de-al patrulea ei single. Cu versuri profunde și un mesaj autentic, piesa vorbește despre curajul de a-ți accepta trecutul și cicatricile pe care viața le lasă, îndemnând la acceptarea fiecărei experiențe ca parte esențială a identității noastre.
„Am scris această piesă dintr-o nevoie profundă de a transforma experiențele dificile din viața mea în putere și îmi doresc să le transmit celor care o ascultă sentimentul că nu sunt singuri pe acest drum al vindecării și al autoacceptării. „Semne" este dedicată tuturor celor care au trecut prin momente grele, au învățat să devină mai puternici și chiar să iubească cicatricile lăsate de trecut. Este o piesă la care am lucrat intens, cu multă pasiune și în care am pus multă emoție. Sper ca ascultătorii să se regăsească în versurile ei și să descopere puterea de a iubi chiar și momentele dureroase, pentru că ele fac parte din drumul nostru”, a declarat Mădălina.
ASCULTĂ AICI PIESA
Piesa a fost compusă de Vlad Popescu, Silviu Pașca, Vasile Bulgaru, Alice Oproiu, dar și de însăși artista Mădălina Coca, care a contribuit semnificativ atât la compoziția muzicală, cât și la textul piesei, aducându-i o notă profund personală. Producția muzicală a fost realizată de Sicvrio Studio, iar videoclipul a fost regizat de Marian Nica (NMC Productions).
Cu un sound melodic și o interpretare sinceră, „Semne” promite să devină un imn al vindecării, al determinării de a merge mai departe și de a ne ridica de fiecare dată mai puternici. Mesajul piesei este unul de reziliență, autoacceptare și celebrare a propriilor experiențe, indiferent de cât de dificile au fost acestea.
Mădălina s-a îndrăgostit de muzică de mică și și-a dedicat peste 20 de ani scenei. În 2019, după un deceniu petrecut la Paris, Mădălina s-a întors în țara natală după participarea la Vocea României, unde timbrul ei unic, plin de emoție și forța din interpretare au propulsat-o până în finală.
În 2020, Mădălina a lansat primele ei single-uri, “Lume, Lume” și “Survivor”. În martie 2022 a apărut piesa „Vocea Mea”, sub egida MediaPro Music.
De atunci, artista își continuă parcursul muzical intens, dezvoltând proiecte live captivante alături de trupa sa, cu care susține concerte ce aduc pe scenă farmecul muzicii franțuzești și nu numai.
Fotografii: Instagram @madalina_coca / madalinacoca.com