ß
  • PRO TV
  • Culiță Sterp, luat prin surprindere când a aflat că va mai avea un copil. Cum i-a dat vestea cea mare Daniela, după luni întregi în care a încercat să rămână însărcinată: „Am zis că nu cred așa ceva”

Culiță Sterp, luat prin surprindere când a aflat că va mai avea un copil. Cum i-a dat vestea cea mare Daniela, după luni întregi în care a încercat să rămână însărcinată: „Am zis că nu cred așa ceva”

Culiță Sterp, luat prin surprindere când a aflat că va mai avea un copil. Cum i-a dat vestea cea mare Daniela, după luni întregi în care a încercat să rămână însărcinată: „Am zis că nu cred așa ceva”

Culiță Sterp și Daniela Iliescu le-au dat o veste mare fanilor, în urmă cu doar câteva zile, atunci când au anunțat că au făcut cununia civilă, dar și că vor mai avea un copil. Soția artistului mai are puțin și va intra în luna a șasea de sarcină, iar emoțiile sunt din ce în ce mai mari.

Gallery

​Bucurie mare în familia lui Culiță Sterp, căci artistul așteaptă al doilea copil, împreună cu proaspăta lui soție. Daniela Iliescu a intrat, deja, în luna a cincea de sarcină și așteaptă cu nerăbdare momentul în care va afla dacă va fi mamă de fată sau de băiat.

Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela Iliescu este însărcinată

În cadrul unui interviu online, Culiță Sterp a mărturisit că el și Daniela au încercat trei luni să mai facă un copil, însă fără rezultat.

Cei doi își doreau foarte mult să își mărească familia, însă dorința lor a avut nevoie de ceva timp, pentru a se îndeplini. Recent, acesta a povestit cum a aflat că va mai avea un copil, după multe săptămâni de încercări eșuate.  

Citește și:

„A venit Daniela și mi-a spus că i-au ieșit două linii. Am zis «wow, nu cred ». Nu programasem nimic, nu făcusem nimic în legătură cu chestia asta. Noi am încercat în iarnă foarte des ca Daniela să rămână însărcinată, în ianuarie, februarie, martie și nu am reușit. Dumnezeu nu a făcut să fie.

Prin mai, iunie cred că a rămas Daniela însărcinată. Când am aflat că voi fi iar tată, eram amândoi plecați la o cabană la munte și chiar acolo mi-a zis. Mi-a adus testul, a zis că vrea să îmi arate ceva, dacă sunt pregătit. Am zis că nu cred așa ceva.

Mă gândeam că ne-am chinuit două-trei luni de zile și, acum, s-a întâmplat când nu mai facem nimic. Uite că Dumnezeu le dă oamenilor lucruri în viața lor, când știe el. Nu a vrut să ne dea când am vrut noi, ci când a trebuit.  M-am bucurat foarte mult când am aflat”, a declarat Culiță.

Culiță Sterp vrea să aibă o familie numeroasă

În urmă cu ceva timp, Culiță Sterp a recunoscut că vrea să aibă o familie numeroasă. Artistul speră ca soția lui să îi ofere cel puțin trei copii, deoarece consideră că ei sunt cea mai mare binecuvântare.

Citește și:

Al doilea copil al său va veni la aproximativ patru ani de când Milan s-a născut, iar întreaga familie așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a copilului, mai ales că nimeni nu știe ce sex are.

Sursa foto: Instagram, YouTube

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni