ß
Noul tren electric Coradia Stream intră, de mâine, în circulaţie, anunță CFR Călători. Pe ce rută va circula și cât costă un bilet?
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani face primul drum cu călători de miercuri. Compania de stat CFR Călători anunță că va introduce în circulație începând cu data de 20 noiembrie 2024, acest tren electric RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream.
Trenul electric este format din 6 vagoane, oferind o capacitate de 351 de locuri. Prin construcţie, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă şi este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h.
În data de 20 noiembrie 2024, trenul va avea următorul orar:
În perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2024 va circula după următorul program:
Cât costă un bilet
CFR Călători va opera rama electrică Alstom pe ruta București Nord – Ploiești Vest – Sinaia – Predeal – Brașov ca tren Interregio și cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF.
Astfel, un bilet pe distanța București Nord – Brașov costă 63,00 lei la clasa a II-a și 91,00 lei la clasa I, pasagerii având posibilitatea să cumpere deja bilete la acest tren.
Foto Facebook