ß
Daniela Iliescu și Culiță Sterp s-au căsătorit în mare secret. Artistul a lansat o piesă prin care anunță că s-a căsătorit civil cu partenera lui și, totodată, a dezvăluit că vor mai avea un copil.
Gallery
Daniela Iliescu și Culiță Sterp sunt în culmea fericirii. Familia lor se mărește cu încă un membru. Vestea că vor avea încă un copil a fost dată chiar de Culiță Sterp, în clipul cele mai noi piese ale sale.
După ce Culiță Sterp a dat vestea că s-a căsătorit civil cu aleasa inimii lui și că urmează să devină, din nou, părinți, Daniela Iliescu a oferit prima reacție.
Partenera de viața a lui Culiță Sterp radiază de fericire de când a aflat că este însărcinată pentru a doua oară.
Daniela Iliescu se simte binecuvântată și spune că sufletul îi este inundat de bucurie și împlinire.
„Să fiu mamă pentru a doua oară e o fericire greu de descris și pot doar să spun că sufletul mi-e inundat de bucurie și împlinire. Pentru noi, asta e realizarea vieții noastre: familia noastră frumoasă și perfectă așa cum e ea.
Mi-a scos Dumnezeu în cale un om atât de bun și iubitor, pentru care familia e cel mai de preț lucru și mă simt norocoasă.
Nu le-am făcut pe toate cum spune societatea, cum spune Biblia, dar le-am făcut după cum am simțit și după iubirea noastră pură și sinceră.
Tu ești încă o dovadă că lucrurile se întâmplă atunci când trebuie.
Suntem cei mai fericiți și asta contează! Iar pe tine bebe, abia te așteptăm și ne rugăm să vii pe lume sănătos.”, a scris Daniela Iliescu, pe Instagram.
View this post on Instagram
Sursă foto: Instagram, captură video