Un violent accident de circulaţie s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 2L, în Cartier Crucea de Sus din oraşul Panciu.Doi tineri au murit carbonizați după ce au intrat cu mașina pe contrasens și s-au izbit într-un alt autoturism. Alte trei persoane au fost rănite.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Străoane-Panciu, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a intrat in derapaj şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat in coliziune cu un autoturism, condus de o tânără de 21 de ani, din Panciu.
"La data de 16 noiembrie, la ora 23,17, poliţiştii din cadrul IPJ Vrancea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre un eveniment rutier, pe DN 2L, în Cartier Crucea de Sus din oraşul Panciu. Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Străoane - Panciu, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a intrat în derapaj şi a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat in coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 21 de ani, din Panciu", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Vrancea.
În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a luat foc, şoferul şi pasagera, de 17 ani, au murit, fiind găsiţi carbonizaţi în autoturism.
"Două echipaje din cadrul Staţie de Pompieri Panciu au intervenit cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, împreună cu două echipaje SAJ, la un accident rutier, produs pe DN2L, în localitatea Străoane, în care au fost implicate două autoturisme. În cele două autoturisme se aflau cinci persoane. În urma impactului, unul dintre autoturisme a luat foc, din nefericire, forţele de intervenţie nemaiputând face nimic pentru cele două persoane aflate în interiorul acestuia", a precizat ISU Vrancea.
În celălalt vehicuul au fost identificate trei victime, două dintre acestea fiind rănite uşor, iar cea de a treia fiind rănită grav. Victimele au fost preluate de echipaje SAJ Vrancea şi transportate la spital.
Tânăra şoferiţă de 21 de ani a fost testată cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul dosarului penal întocmit pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.