Mare scandal pe internet după ce revista People a anunțat care este „Cel mai sexy bărbat în viață” al anului 2024. Mult râvnita titulatură i-a revenit lui John Krasinski, spre surprinderea multora. Pe rețelele de socializare, fanele au susținut că Glen Powell merita „trofeul”.
… și se pare că Glen Powell ar fi fost și prima alegere a revistei People. De fapt, potrivit Daily Mail, Powell și Pedro Pascal ar fi fost „implorați” să accepte, însă au refuzat categoric.
Gallery
„În fiecare an, revista visează la cine să fie alesul, dar persoana dorită nu acceptă întotdeauna să facă parte din proiect. Chiar credeți că anul trecut și-au dorit cu adevărat să fie Patrick Dempsey?” a spus o sursă pentru Daily Mail.
„Iar anul acesta, la fel ca în cazul lui Patrick, John este un tip grozav, dar în niciun caz nu a fost prima lor opțiune. Revista le-a cerut lui Glen Powell și Pedro Pascal, de câteva ori, să fie ei aleși, dar au continuat să refuze”, a mai povestit sursa celor de la Daily Mail.
Sursa a precizat că a fi desemnat „Cel mai sexy bărbat în viață” nu era „important” nici pentru Powell, în vârstă de 36 de ani, și nici pentru Pascal, în vârstă de 49 de ani, „în acest moment al carierei lor.”
„Ambii au avut motivele lor să refuze, dar revista People i-a implorat pe amândoi să accepte și au fost respinși în mod constant.”
Gallery
„Glen își dorește acum să aibă un impact mai mare în actorie, având în vedere că primește în sfârșit roluri extraordinare și devine tot mai cunoscut, iar Pedro nu a simțit niciodată că ar fi ceva ce și-ar dori să ia în considerare,” a precizat sursa.