ß
Igiena somnului este foarte importantă pentru sănătatea organismului uman. Somnul este o parte esențială a vieții noastre, în medie petrecem o treime din viață dormind.
Potrivit specialiștilor, calitatea, nu durata contează atunci când vorbim despre odihnă. Un somn bun, odihnitor ne dă energie pentru întreaga zi.
Cantitatea de somn de care are nevoie o persoană variază de la om la om, este de părere medicul dr. Virend Somers, cardiolog specializat în tulburări de somn.
”Persoane diferite au nevoie de un număr diferit de ore de somn şi, în medie, putem spune că majoritatea oamenilor au nevoie de şapte până la opt ore”, explică dr. Virend Somers.
Pentru un somn de calitate, cardiologul oferă câteva reguli esențiale:
- E necesar un program de somn bine stabilit. Rutina de a avea ore fixe de culcare şi trezire în fiecare zi consolidează ciclul somn-veghe al organismului
- În dormitor, să fie întuneric total! Şi asta înseamnă fără ecrane, fără televizor, fără laptopuri, fără telefoane şi fără ceasuri care ticăie sau cu afişaje LED.
- Mai puțină stimulare înainte de culcare.
- Evitaţi luminile puternice, evitaţi să vă uitaţi la telefoane pentru că lumina poate afecta melatonina, hormomul care reglează somnul.
- Exerciţiile fizice pot ajuta la îmbunătăţirea somnului, dar antrenamentul în apropierea orei de culcare poate creşte nivelul de excitare, îngreunând somnul, spune medicul.
- ”Reduceţi la minimum alcoolul, reduceţi la minimum exerciţiile fizice, reduceţi la minimum luminile, reduceţi la minimum munca, vizitele, sau ieşirile cu aproximativ două ore înainte de culcare. Dormitorul este pentru sex şi somn. Nu este pentru tabele în Excel”, spune dr. Somers.
Foto Imago