ß
O mamă și fiul ei, în vârstă de 28 de ani, au fost găsiți decedați în apartamentul în care locuiau în Florești, Cluj.
O tragedie fără margini a avut loc la Florești, județul Cluj, acolo unde o mamă și fiul ei în vârstă de 28 de ani, imobilizat la pat, au fost găsiți fără suflare. Fratele tânărului paralizat a sunat la 112 după ce femeia care i-a dat viață nu a mai răspuns la telefon.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, o echipă de polițiști și una de pompieri, care au spart ușa pentru a reuși să intre în locuință. Acolo, aveau să găsească o scenă macabră: femeia zăcea pe jos, într-o baltă de sânge, iar într-o altă camera băiatul de 28 de ani era înjunghiat mortal.
"Au spart uşa şi când au intrat în casă erau doi morţi"., a spus un vecin.
În acest moment, anchetatorii încearcă să pună cap la cap toate informațiile, pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat la Florești. Vecinii susțin că nu au auzit zgomote sau strigăte de ajutor din apartament, iar camerele de supraveghere nu au surprins nicio persoană străină intrând în bloc.
Oamenii legii iau în calcul varianta unei crime, urmată de o sinucidere, după ce vecinii au declarat că în ultima perioadă femeia era din ce în ce mai abătută din cauza problemelor de sănătate cu care se confrunta copilul ei.
Foto: YouTube, Știrile PRO TV