ß
Părinții copilei care a murit în accidentul de mașină provocat de o șoferiță vitezomană sunt în stare de șoc. Distrus de suferință, tatăl lui Naty a făcut primele declarații
Naty, o copilă de doar 10 ani, se afla în mașină, pe bancheta de spate, când autoturismul condus de mama sa a fost lovit puternic de o altă șoferiță în vârstă de 38 de ani, care a intrat în intersecție cu o viteză de 100 km/h, ignorând roșul de la semafor.
Medicii au fost chemați de urgență la fața locului pentru a-i salva viața micuței, însă eforturile lor au fost în zadar. Naty a murit pe loc în urma impactului, iar autoritățile nu au putut decât să declare decesul.
După accident, șoferița care a provocat tragedia a fost testată cu aparatul etilotest, dar și cu drug test, rezultatele fiind negative. Aceasta a fost dusă la secție, iar acum este cercetată penal pentru ucidere din culpă.
Părinții lui Naty sunt îngenuncheați de durere și nu își revin din șoc. Cel care a făcut primele declarații a fost tatăl ei, acesta precizând cu ultimele puteri că suferă enorm și că nu știe cum îi va da vestea fetiței sale mai mici.
Naty mai are o soră, în vârstă de cinci ani, iar părinților le va fi extrem de greu să îi explice tot ce s-a întâmplat.
„Mai avem o fetiţă de 5 ani, dar... o să fie greu să-i explicăm ei. O să avem mult de suferit", a spus bărbatul, potrivit wowbiz.ro.
Foto: Știrile PROTV