ß
Gina Felea a devenit cunoscută în urmă cu mai bine de șapte ani, atunci când anunța că angajează, la cluburile de noapte pe care le deține în Torino, Italia, animatoare. Replicile și atitudinea acesteia s-au viralizat imediat și nu puține au fost persoanele care au făcut diferite glume pe seama acesteia.
Gallery
În ultimii ani, Gina Felea a trecut printr-o schimbare fizică extrem de mare, fiind greu de recunoscut. Aceasta a apelat la câteva intervenții chirurgicale, care i-au schimbat aspectul destul de mult.
În urmă cu doar câteva zile, Gina Felea a schimbat prefixul. Aceasta a împlinit vârsta de 40 de ani și a postat mai multe fotografii cu tortul primit. Internauții au putut vedea schimbările fizice prin care aceasta a trecut, la câțiva ani distanță de momentul în care a devenit virală (VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS).
În continuare, Gina Felea locuiește în Italia, ocupându-se cu afacerea care a consacrat-o, dar și cu crearea de conținut pentru rețelele de socializare.
În urmă cu mai mulți ani, Gina Felea, o femeie din Vaslui, care a devenit patroana a două cluburi de noapte, anunța că angajează animatoare, anunțul fiind adresat tuturor fetelor care voiau să facă bani și care își doreau o viață frumoasă, fără lipsuri.
„O muncă ușoară și, în același timp, distractivă, unde poți câștiga bani simțindu-te ca acasă, deoarece noi, aici, suntem o familie. Combinăm munca cu distracția, pentru a sta cât mai bine și a transforma o muncă în plăcere.
Dacă nu ați mai lucrat vreodată în acest domeniu, nu vă imaginați că o să cuceriți lumea din primul contract, că vă veti îmbogăți peste noapte! Acest lucru se întâmplă, de obicei, după un minim de 10 luni – maxim 24 luni, depinde de cât sunteți voi ambițioase și de clubul în care ati nimeri, dar, între timp, viața bună și banii nu vă vor lipsi, cu siguranță, nici măcar o clipă”, spunea aceasta, în clipurile pe care le posta în mediul online.
Gina Felea a recunoscut că nu a avut o ascensiune deloc ușoară, deoarece a pornit de jos, căci provine dintr-o familie modestă. Aceasta a povestit că, imediat după terminarea liceului, s-a angajat ca barmaniță, în Brașov, deși își dorea să ajungă medic veterinar.
Ulterior, i s-a propus să fie damă de companie și a acceptat fără să stea pe gânduri, plecând în Italia, deoarece își dorea să scape de situația financiară dificilă pe care o avea.
Sursa foto: Facebook, captură YouTube