ß
Un scandal e proporții a avut loc în București! Patru bărbați s-au luat la bătaie pe Șoseaua Alexandriei, la scurt timp după ce s-ar fi certat în interiorul unei agenții de pariuri sportive.
Scandal de proporții în zona Șoseaua Alexandriei din Capitală! Patru bărbați cu vârste cuprinse între 36 şi 43 de ani s-au luat la bătaie, după ce s-au certat într-o agenție de pariuri sportive. Indivizii au început să își împartă pumni și picioare, iar jandarmii care se aflau în timpul programului de muncă, au intervenit de urgență pentru a-i despărți.
Ulterior, oamenii legii au descoperit asupra lor un topor și o bâtă.
”Noaptea trecută, în jurul orei 23:45, pe Şoseaua Alexandriei, un echipaj de jandarmerie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat un conflict iscat între mai multe persoane. Jandarmii au intervenit imediat pentru aplanarea conflictului şi au imobilizat patru persoane recalcitrante. Totodată, asupra acestora au fost găsite un topor şi o bâtă”, a transmis, marţi, Jandarmeria Bucureşti.
Agresorii au fost imobilizaţi imediat și duși la Secția 19 de Poliție pentru audieri. Martorii susțin că aceștia se cunoșteau și nu se aflau la primul scandal.
Foto: Jandarmeria Română