ß
Doi copii din Ialomița au sfârșit tragic în urma unui incendiu iscat în propria lor locuință.
Tragedie fără margini într-o familie din Ialomița. Doi copii, o fetiță de numai cinci ani și fratele ei, de șapte ani, au fost intoxicați cu fum. Din nefericire, cei doi nu au mai putut fi salvați.
ISU Ialomița a transmis că incendiul a izbucnit în jurul orei 18.30, pe data de 4 noiembrie. La fața locuui s-au deplasat două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și două echipașe SAJ Ialomița.
Părinții i-ar fi lăsat pe cei doi copii nesupravegheați, iar incendiul ar fi pornit din cauza jarului căzut din sobă. La locul tragediei, autoritățțile au găsit mai multe obiecte distruse de flăcări și tavanul deteriorat.
„În jurul orei 18:20, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean din localitatea Movilița. La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, iar în sprijinul acestora și două echipaje ale SAJ Ialomița.
În urma evenimentului, generat cel mai probabil de jarul căzut din sistemul de încălzit au ars un pat, un televizor și s-a deteriorat tavanul unei camere. Din nefericire, doi minori, o fetiță cu vârsta de aproximativ 5 ani și un băiețel cu vârsta de aproximativ au fost declarați decedați”, au declarat reprezentanții ISU Ialomița.
Foto: Shutterstock