ß
Fiul cel mic al lui Sean „Diddy” Combs, Christian „King” Combs, s-a deghizat în Ghostface pentru o petrecere de Halloween la care au participat mai multe vedete. Rapperul de 26 de ani a fost însoțit de iubita sa, Raven Tracy.
Gallery
Christian Combs s-a distrat în club de Halloween, în timp ce tatăl său se află după gratii în așteptarea procesului său pentru trafic sexual.
Fiul lui P. Diddy a fost fotografiat la petrecerea actriței La La Anthony de la LAVO din Los Angeles, miercuri seară, împreună cu iubita sa, Raven Tracy, scrie Page Six.
Christian era acoperit din cap până în picioare în costumul său cu pantaloni negri și o pelerină neagră cu glugă. De asemenea, tânărul purta celebra mască a lui Ghostface, criminalul din franciza „Scream”, doar că aceasta era versiunea din „Scary Movie”, cu o limbă falsă care atârna din gură.
Iubita lui Christian a atras toate privirile într-o salopetă mulată de ghepard. Mai multe vedete au participat la petrecerea lui LA LA Anthony, inclusiv Karrueche Tran, Winnie Harlow, Daniel Kaluuya, Mario și alții.
Christian este unul dintre cei patru copii pe care Sean îi are cu fosta sa soție, Kim Porter.
În timp ce Christian s-a bucurat de party, P. Diddy rămâne închis într-un centru de detenție din Brooklyn, New York, sub acuzațiile de trafic sexual, șantaj și transport în vederea practicării prostituției.
Rapperul în vârstă de 54 de ani, a pledat nevinovat la acuzațiile aduse luna trecută, iar procesul său este programat să înceapă în 5 mai 2025.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: