ß
  • PRO TV
  • Frații Erik și Lyle Menendez, la un pas să fie eliberați din închisoare: „Toți așteptăm cu nerăbdare acea zi în care vom fi din nou împreună. Va fi visul nostru devenit realitate"

Frații Erik și Lyle Menendez, la un pas să fie eliberați din închisoare: „Toți așteptăm cu nerăbdare acea zi în care vom fi din nou împreună. Va fi visul nostru devenit realitate"

Frații Erik și Lyle Menendez, la un pas să fie eliberați din închisoare: „Toți așteptăm cu nerăbdare acea zi în care vom fi din nou împreună. Va fi visul nostru devenit realitate"

După 34 de ani petrecuți în spatele gratiilor, frații Menendez, care și-au împușcat mortal părinții Jose și Kitty Menendez în casa lor din Beverly Hills, California, în 1989, ar putea fi eliberați condiționat.

Gallery

​Procurorul districtului Los Angeles, George Gascón, dorește să programeze o audiere în cadrul căreia procurorii și apărarea vor prezenta argumente pro și contra eliberării fraților Menendez.

„Cred că ar fi uimitor! Chiar dacă avem familia împreună, nu uităm niciodată că Lyle și Erik nu sunt cu noi. Așa că toți așteptăm cu nerăbdare acea zi în care vom fi din nou împreună. Va fi visul nostru devenit realitate”, a declarat pentru People Anamaria Baralt, verișoara lui Erik și a lui Lyle Menendez.

Joi, 3 octombrie, procurorul districtului LA County, George Gascon, a declarat că există „o obligație morală și etică” de a revizui dovezile prezentate de frați anul trecut, care susțineau că au fost abuzați sexual de tatăl lor și că au acționat în legitimă apărare.

Este vorba despre o scrisoare pe care Erik i-ar fi scris-o vărului său înainte de crime, în care îi spunea acestuia despre abuzurile inimaginabile la care este supus de către tatăl său. Roy Rosselló, un fost membru al trupei Menudo din anii 1980, a susținut că a fost drogat și violat de tatăl lui Erik și Lyle Menendez.

La jumătatea lunii octombrie, mai mulți membri ai familiei Menendez au luat avionul până la Los Angeles pentru a participa la o conferință de presă în care procurorul George Gascon urma să vorbească despre caz. Rudele le-au cerut autorităților eliberarea celor doi frați.

„Nu am știut ce urma să spună până când nu am ajuns acolo”, a declarat Baralt, care a adăugat că mai mulți membri ai familiei au luat zboruri din întreaga țară pentru a fi acolo. „Am vrut doar să ne asigurăm că lumea știe cât de mult sprijin au”, a mai spus verișoara celor doi frați, potrivit sursei menționate mai sus.

Decizia procurorului Gascon a venit zilele trecute și a fost anunțată tot în cadrul unei conferințe de presă.

„Vom recomanda instanței ca pedeapsa pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate să fie eliminată și să fie condamnați pentru crimă, ceea ce ar însemna o pedeapsă de la 50 de ani la închisoare pe viață. Dar din cauza vârstei lor - amândoi aveau sub 26 de ani la momentul comiterii crimelor - ar fi eligibili pentru eliberare condiționată imediat”, a declarat procurorul.

„Cred că și-au plătit datoria față de societate. Decizia finală va fi luată de judecător”, a conchis Gascon.

Ce spun membrii familiei Menendez

„Acțiunile lor, deși tragice, au fost răspunsul disperat a doi băieți care încercau să supraviețuiască cruzimii de nedescris a tatălui lor”, a declarat sora lui Kitty Menendez, Joan Andersen VanderMolen.

„Ca mătușă a lor, habar nu aveam de amploarea abuzurilor pe care le-au suferit. Este timpul să le oferim oportunitatea de a-și trăi restul vieții liberi de umbra trecutului lor”, a spus ea.

În spatele gratiilor, frații „au căutat să se îmbunătățească și să servească drept sprijin și inspirație pentru supraviețuitorii din întreaga lume”, a adăugat nepoata lui Jose Menendez, Anamaria Baralt.

„Încarcerarea lor continuă nu are niciun scop de reabilitare. Frații merită o șansă de a se vindeca, iar familia noastră merită o șansă de a se vindeca împreună cu ei”, a mai spus Baralt.

În ciuda susținerii masive, unchiul fraților, Milton Andersen, este ferm în favoarea menținerii lor după gratii. El a declarat că este ferm convins că nepoții săi nu au fost agresați sexual și că au fost motivați de lăcomie.

Ce urmează pentru frații Erik și Lyle Menendez

Numindu-i pe frați „prizonieri model”, Gascón a declarat pentru CNN că el crede că există o șansă bună ca ei să fie eliberați condiționat dacă decizia ajunge la comisia de eliberare condiționată. Un avocat al unuia dintre frați a declarat că speră ca aceștia să fie acasă până de Ziua Recunoștinței.

Reexaminarea cazului are loc la mai bine de 35 de ani de la crima din 1989, când frații i-au împușcat pe Jose și Kitty Menendez în conacul lor din Beverly Hills. Fiii acestora, care aveau 21 și 18 ani la momentul respectiv, au fost arestați în 1990 și condamnați pentru crimă de gradul întâi în 1996.

​În cadrul celor două procese, frații nu au negat că și-au ucis părinții, dar au susținut că nu ar trebui să fie condamnați deoarece au acționat în legitimă apărare după ce au suportat o viață întreagă de abuzuri fizice și sexuale din partea tatălui lor.

Primul proces - unul dintre primele cazuri televizate - s-a încheiat cu un proces anulat după ce jurații au ajuns la un impas în privința acuzațiilor. În al doilea proces, o mare parte din probele apărării privind abuzurile sexuale au fost excluse, iar frații au fost găsiți vinovați în 1996 și condamnați la închisoare pe viață.

Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni