ß
Trandafirii sunt cele mai iubite flori din lume. Aceştia sunt uimitor de versatili, cu diferite forme, dimensiuni şi nuanţe. Mai mult, trandafirii sunt comestibili şi erau adesea consumati de vechii romani şi de egipteni.
Iată mai multe lucruri interesante despre această floare uimitoare:
Arheologii au descoperit urme de trandafiri care datează de acum 35 de milioane de ani. Trandafirul este cea mai veche specie de plante cultivată în scop decorativ.
Documentele datate din anul 50 d.Hr. sugerează că vechii romani cultivau flori în plantații vaste și sere locale pentru a-i folosi, pe tot parcursul anului, la preparate medicinale, la gătit, cât şi pentru decor.
Romanii antici foloseau trandafirii pentru a decora clădirile şi mobilierul, iar petalele erau așezate pentru a crea covoare de trandafiri și alei. Teofrast (382-287 î.Hr.) a scris despre cultivarea de trandafiri în Grecia antică.
Cel mai vechi trandafir are 1.000 de ani. Crește pe zidul Catedralei din Hildesheim din Germania și prezența sa este consemnată încă din anul 815 d.Hr. Potrivit legendei, tufa de trandafiri simbolizează prosperitatea orașului Hildesheim şi atât timp cât va înflori, acesta nu va declina.
Trandafirii au o istorie lungă şi au fost folosiţi de-a lungul timpului ca hrană sau ca medicament. Petalele lor sunt comestibile, iar apa de trandafiri (obținută din petale) era adesea adăugată la jeleuri, gemuri sau folosită ca aromă în mâncărurile din India şi China.
Trandafirii au, de asemenea, fructe în formă de boabe, numite „măceşe”. Fructul poate fi portocaliu, roșu, violet închis sau chiar negru. Măceșele sunt pline de vitamina C și pot fi uscate şi folosite apoi pentru a face un ceai răcoritor.
Mirosul lor este minunat şi îl regăsim în multe parfumuri. Uleiul de trandafir a fost un ingredient important în industria parfumurilor, de secole. Valea Trandafirilor din Bulgaria produce aproximativ 85% din uleiul de trandafiri din lume. Apa de trandafiri este folosită la parfumuri, în cosmetică, ca aromă în mâncare şi în industria farmaceutică.
Ştim cu toţii că trandafirii sunt simbolul iubirii, dar culoarea aleasă are şi ea un rol în semnificaţia trandafirilor. Următoarele culori de trandafiri sunt asociate, de obicei, cu următoarele semnificații:
Atunci când comanzi buchete de trandafiri, ţine cont de semnificatia culorii acestora.
Nu există trandafiri „negri”. Ceea ce uneori poate fi numit trandafir negru este de fapt un trandafir roșu închis. Singura modalitate de a obține un albastru clar în trandafiri este să fie modificaţi genetic în laborator.
A durat 15 ani și a costat 5 milioane de dolari. A fost prezentat prima dată în 2006, la Chelsea Flower Show. Acest trandafir are forma plină, cu petale frumoase, în timp ce culoarea sa seamănă cu a unei caise.
Petalele de trandafir au glande de parfum microscopice pe petalele inferioare și acestea sunt responsabile pentru producerea parfumului lor îmbietor.
Ecuador este unul dintre cei mai mari furnizori de trandafiri din lume, cu 54% dintre terenuri cultivate cu trandafiri. Există în Ecuador lumină naturală pe tot parcursul anului, oferind climatul perfect pentru ca florile să prospere, cu cicluri de creștere mai lungi.
Trandafirii sunt renumiți pentru frumusețea și semnificația lor, dar sunt și flori interesante, cu o istorie bogată. Fie că este vorba despre un eveniment important sau vrei doar să-ţi surprinzi iubita, Baiatul Cu Flori îţi oferă buchete de trandafiri irezistibile, mereu proaspete.