ß
Tunelurile de sub o mănăstire veche de secole par să fie ”intrarea către lumea de dedesubt”.
Mitla, care înseamnă locul morților, a fost un oraș în sudul Mexicului cunoscut pentru asocierea cu Pitao Bezelao, regele zapotec al morții. În secolul 16, spaniolii au venit și au distrus orașul, construind o biserică pe ruinele celui mai important templu din zonă.
Un preot a scris mai târziu că ”poarta spre iad” se află sub oraș - se crede că uriașele caverne sunt intrarea în lumea zapotecă de dedesubt. Doar că aceasta este zidită, conform preotului.
Recent însă, folosind tehnici neinvazive, arheologii au dezvăluit o serie de camere și tuneluri de sub oraș.
Marco Vigato, fondatorul ARX Project, a spus: ”Unele dintre tuneluri și camere se extind la o adâncime considerabilă, pe mai mult de 15 metri, unele chiar până la 30 de metri.
Este posibil ca aceste tuneluri, în special cele de sub biserică, să fie conectatte cu alte anomalii geofizice identificate”.
Dacă acestea sunt tunelurile din legendă, aceast înseamnă că, în ele, se odihnesc regii zapoteci.
Francisco de Burgoa, preotul menționat mai sus, descrie camera regală mortuară în textul lui din 1674, Geografica Descripción. Acesta menționează că ”regii erau îmbrăcați în cele mai scumpe veșminte, cu pene, bijuterii, coliere de aur și pietre prețioase. Trupurile lor țineau un scut în mâna stângă și o suliță în mâna dreaptă, exact ca la război”.
”Zapotecii credeau că labirintul de sub Mitla este intrarea în lumea de dincolo. Din acest motiv, Mitla era centrul cultului lui Pitao Bezelao, zeul morții, și a fost, timp de sute de ani, cimitir pentru regii și înalții preoți”.
Foto: Getty