ß
Ioana Țiriac este stabilită de ani buni în Dubai, acolo unde a reușit să își construiască o carieră de succes! Iată cu ce se ocupă fiica miliardarului român
Gallery
Fiica lui Ion Țiriac are 27 de ani și, deși nu activează în lumea sportului, a reușit să își construiască o carieră de succes, iar acum culege roadele.
După ce a absolvit liceul în București, Ioana și-a continuat studiile în Statele Unite ale Americii, mai exact în Miami, iar mai apoi s-a specializat în economie. Ulterior, fiica miliardarului a plecat în Dubai, acolo unde a intrat pe piața imobiliară, după spusele mamei sale, Sophie Ayad. Ea a a fost cea care a publicat, pe rețelele de socializare, o fotografie cu Ioana Țiriac și mai mulți agenți imobiliari.
Ion Țiriac și Sophie Ayad, jurnalistă de origine egipteană, au fost căsătoriți timp de 9 ani și au împreună doi copii, pe Ioana și Karim. Miliardarul mai are un băiat, pe Alexandru Ion, din relația cu fostul fotomodel Mikette Von Issenberg.
Ion Țiriac, în vârstă de 85 de ani, a dezvăluit în cadrul unui interviu că are 33 de copii și că averea sa va fi împărțită în mod egal.
”Mereu mi-au plăcut femeile, nu pot să explic acum din ce motiv. Am 3 copii legitimi, dar am 33 în total. Nu îmi poartă numele, dar după dispariția mea, averea va fi împărțită în 33 de părți egale. Toată lumea va primi aceeași sumă”, a declarat Ion Țiriac, pentru rosario3.
Foto: Facebook, Instagram