• PRO TV
  • Ela Crăciun a organizat trei petreceri memorabile de ziua fiului sãu Nicholas

Ela Crăciun a organizat trei petreceri memorabile de ziua fiului sãu Nicholas

Ela Crăciun a organizat trei petreceri memorabile de ziua fiului sãu Nicholas

Cu ocazia împlinirii vârstei de 6 ani, Nicholas, mezinul Elei Crăciun, a primit nu mai puțin de trei petreceri organizate ca la carte de celebra sa mămică, care a ținut să transforme această aniversare într-una cu totul și cu totul memorabilă.

Gallery

De la petrecerea organizată la școală, la o excursie surpriză la Disneyland și nu în utimul rând o aniversare alături de prieteni, Nicholas s-a bucurat de toată atenția și de cele mai frumoase cadouri, totul sub atenta supraveghere a mândrei sale mămici.

„Am vrut să îi fac o surpriză memorabilă lui Nicholas. Mie îmi place să fac amintiri care rămân peste ani și ani, așa că am decis să îl duc pe Nicho la Disneyland, unde el nu a mai fost până acum. Chiar dacă pentru mine a fost a deja a treia vizită la celebrul parc de distracții, m-am bucurat de parcă aș fi fost acolo pentru prima dată. Mi se pare că pentru copii, la vârsta aceasta, este un cadou magic. Nu a știut unde mergem, până nu am ajuns acolo și a fost atât impresionat, încât nu îi venea să creadă, așa că a funcționat foarte bine partea asta cu surpriza. Am stat două zile, în care am realizat că băiatului meu nu îi mai plac neapărat atracțiile de copii mici și că a trecut deja la cele pline de adrenalină. Au venit și frații mai mari, Alex și Alesia, așa că am petrecut cu toată familia ziua lui Nicholas și cred că el va avea niște amintiri foarte frumoase.”, a declarat Ela Crăciun.

Dacă de la prieteni a primit tot ce își dorea în materie de jucării și jocuri de construit, iar de la părinți pe lângă excursia surpriză, s-a bucurat și de o nouă bicicletă, nu a scăpat nici de răsfățul bunicilor, care i-au adus prăjitură lui preferată, tiramisu.

,,Sunt clipe foarte frumoase și pline de emoție, cu care nu ne mai întâlnim în timp. Parcă ieri îl nășteam pe Nicholas, iar acum deja vorbim despre școală și atracții pline de adrenalină în parcurile de amuzament. Nimeni nu te pregătește pentru aceste momente, însă ce putem face noi ca părinți este să ne propunem să fim cât mai prezenți în viața copiilor noștri. Cred că doar așa putem opri câtuși de puțin timpul în loc", a declarat emoționată Ela Crăciun despre aniversarea fiului său Nicholas.

După o săptămână plină de petreceri și foarte multă muncă pentru multiplele proiecte în care este implicată, de la emisiunea să tv, la podcastul, ,,Cu Ela la Doctor" și activitatea sustinutã pentru blogul sãu, Ela Crăciun se pregătește de o nouă excursie în familie, de această dată la Abu Dhabi, acolo unde își încarcă deja de câțiva ani bateriile alături de cei dragi.

 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni