Ies la iveală detalii șocante din trecutul lui Liam Payne, celebrul artist și fost membru al trupei One Direction care a murit subit la doar 31 de ani, după ce a căzut de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires, localizat pe strada Costa Rica din cartierul Palermo.
Gallery
Moartea subită a lui Liam Payne a adus multă suferință atât în inimile celor care l-au cunoscut, cât și în sufletele fanilor. Acesta s-a stins din viață la data de 16 octombrie 2024, la vârsta de 31 de ani, după ce a căzut de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires, localizat pe strada Costa Rica din cartierul Palermo.
Potrivit primelor informații transmise de autorități, Liam a fost foarte agresiv înainte de a-și pierde viața, a distrus camera de hotel în care era cazat și se afla sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
După moartea lui Liam Payne, în spațiul public s-a viralizat o imagine îngrijorătoare din trecutul artistului. Se pare că în anul 2014, acesta a fost văzut foarte aproape de marginea acoperișului unui bloc din Londra, de ziua lui Zayn Malik, colegul său de trupă.
La acea vreme, trupa One Direction a spus că artistul se afla sub influența alcoolului atunci când s-a urcat pe acoperișul clădirii.
Foto: Getty Images, Profimedia, TikTok