ß
Cei trei fraţi din Hunedoara, care au fost dați dispăruţi luni, au fost găsiți în Serbia, alături de tatăl lor. Ei au fost aduși în țară, vineri dimineață. Urmează ca, în perioada următoare, polițiștii să-i audieze pe fiecare în parte, pentru a afla ce s-a întâmplat cu ei în decursul acestor zile.
Gallery
Cazul celor trei frați, dați dispăruți în Hunedoara, rămâne învăluit în mister. Din fericire, au fost găsiți nevătămați, dar rămân încă multe semne de întrebare legate persoanele care i-ar fi dus departe de casă. O versiune vehiculată în presa locală este că tatăl ar fi pus totul la cale.
Adrian Marțian jr, fiul cel mare al omului de afaceri Adrian Marțian, își suspectează tatăl că ar fi orchestrat răpirea din Hunedoara a celor trei copii dispăruți luni seară și dați în urmărire internațională, potrivit mesagerulhunedorean.ro.
„A făcut o regie. Tot planul de dispariție a fost orchestrat de către el. Din câte îl cunosc pe tatăl meu, am 34 de ani și am trăit jumătate din viață alături de el, când tata spune ceva este fix invers”, a declarat tânărul la un post tv de știri, potrivit sursei menționate mai sus.
„Poliţia Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operaţiunilor de localizare şi depistare a cetăţeanului român (Marţian Adrian) şi a celor trei minori (Marţian Rania Adriana, Marţian Antonio Adrian şi Marţian Raisa Antonia), în Serbia, pe baza cooperării poliţieneşti internaţionale. Cele patru persoane se află în custodia autorităţilor poliţieneşti din Serbia, localitatea Nis”, a transmis, joi, Poliţia Română.
Cei trei frați și tatăl lor au trecut pe la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, vineri dimineaţă, în jurul orei 5.30. Ei au fost duşi în maşini separate, în judeţul Hunedoara, unde autorităţile au deschis deja o anchetă în acest caz pentru a stabili cum au fost trecuţi copiii frontiera de stat şi cum au ajuns în Serbia, potrivit stirileprotv.ro.
Adrian Marțian a cerut azil politic în Rusia, a declarat avocatul lui la un post TV, după discuțiile pe care le-a avut cu el în dimineața zilei de 17 octombrie, înainte de a fi depistat de poliția din Serbia.
Într-un video, care a fost postat ieri pe rețelele de socializare, cei trei copii apar alături de tatăl lor, care spune că i-a salvat din mâinile presupuşilor răpitori.
Părinţii celor trei copii, Adrian şi Roxana Marţian, sunt în conflict de mai mult timp, principala dispută fiind custodia lor. Omul de afaceri avea ordin de restricţie, astfel că acesta şi-a montat o rulotă în apropierea locuinţei copiilor săi, pentru a fi aproape de aceştia.
Sursă foto: Facebook
Vezi și: