ß
A răsărit soarele și pe strada lui Dorian Popa, căci artistul are o nouă iubită. La un an de când el și Babs au decis să meargă pe drumuri separate, vlogger-ul a fost cucerit de o altă femeie, pe care a decis, însă, să o țină departe de ochii celor curioși.
Gallery
Dorian Popa nu pierde timpul după despărțirea de Babs și se bucură de timpul pe care îl petrecere alături de noua iubită. După ce a lăsat lucrurile să se așeze și a înțeles că cel mai bine este ca el și Babs să rămână separați, acesta a decis să încerce să își refacă viața sentimentală.
În urmă cu doar câteva zile, Dorian Popa a fost surprins de paparazzi, într-un restaurant fast-food, în compania unei domnișoare, iar imaginile au făcut imediat înconjurul internetului. Acesta a decis să fie la fel de discret în ceea ce privește noua relație, la fel cum a făcut și atunci când el și Babs s-au despărțit.
În cadrul unui interviu acordat pentru Cancan, Dorian Popa a recunoscut că are o nouă relație, însă a refuzat să dea detalii despre identitatea celei care i-a furat inima. Acesta a subliniat, însă, că are dreptul să își refacă viața sentimentală, așa cum mulți o fac după ce încheie o relație.
„Este adevărat, într-adevăr, mă văd cu domnișoara respectivă, dar nu aș vrea să mă arunc, deocamdată, să fac mai multe declaraţii. Viaţa merge înainte şi eu, ca fiecare, am dreptul să îmi găsesc fericirea”, a spus celebrul influencer.
În urmă cu doar câteva săptămâni, fosta iubită a artistului a făcut câteva declarații neștiute până acum. Babs și Dorian Popa au încercat să își mai dea o șansă, după câteva luni de când se despărțiseră.
Cu toate acestea, decizia nu a fost una înțeleaptă și au hotărât, de comun acord, că nu există nimic ce poate face ca lucrurile să funcționeze ca înainte.
„A fost o încercare de împăcare după ce ne-am despărțit, dar a eșuat. S-a întâmplat prin ianuarie-februarie, anul acesta, pentru că încă eram amândoi încărcați de un mix de sentimente, orgolii, confuzie, cum se întâmplă după o despărțire. Este ultima oară când mai vreau sa vorbesc despre noi, pentru că noi nu mai existăm. Chiar luna asta s-a împlinit un an de când ne-am despărțit”, a spus Babs, conform Fanatik.
Sursa foto: Instagram