ß
Claudia Puican și Bogdan de la Ploiești sunt doi dintre cei mai îndrăgiți artiști din România și multe persoane au vrut ca cei doi să scoată o piesă împreună. În cele din urmă, soliștii le-au îndeplinit dorința, însă, recent, soția lui Armin Nicoară a făcut comparație între cei doi bărbați.
Gallery
De curând, Claudia Puican și soțul ei, Armin Nicoară, au fost invitați în cadrul unei emisiuni online, unde au vorbit despre lucrurile care s-au mai întâmplat în viața, printre care și colaborarea cu Bogdan de la Ploiești.
Claudia Puican și Armin Nicoară au avut doar cuvinte de laudă la adresa colegului de breaslă și, fiind întrebați despre despărțirea lui de Cristina Pucean, cei doi soți au mărturisit că se comporta foarte frumos cu dansatoarea, fiind chiar un exemplu din acest punct de vedere.
Mai în glumă, mai în serios, Claudia Puican chiar i-a atras atenția lui Armin Nicoară în acest sens, spunându-i că ar putea să fie mai darnic în ceea ce o privește, așa cum și Bogdan de la Ploiești a fost cu Cristina Pucean, în timpul relației.
„Eu cred că orice femeie ar vrea să stea cu Bogdan de la Ploiești, pentru că este un băiat de nota zece, la cum se comportă cu femeile, eu am văzut, chiar am văzut cum s-a comportat cu Cristina”, a spus Armin Nicoară.
„Noi cât am reușit să-l cunoaștem pe Bogdan, cât a fost la studio, am tras piesa și am filmat și am reușit să avem o conversație, chiar e un băiat de nota zece și pot să zic că se comportă foarte frumos, nu am ce reproșuri să-i spun pe partea asta. Ar trebui să mai ia aminte și Armin, să oferi și tu o vacanță”, a completat Claudia Puican.
De mai mulți ani, Claudia Puican și Armin Nicoară speră să își mărească familia și să facă un copil. Cu toate acestea, dorința este departe de a li se îndeplini, deoarece, din cauza diabetului cu care a fost disgnosticat Armin Nicoară în urmă cu mai mulți ani, artistul nu o poate lăsa însărcinată pe soția lui.
Cei doi au apelat la fertilizarea in vitro, dar au fost nevoiți să o amâne, după mai multe încercări. Cu toate acestea, cei doi sunt convinși că vor reuși să aibă un copil, indiferent de sacrificiile pe care vor fi nevoiți să le facă.
Sursa foto: Instagram