ß
Theo Rose și Anghel Damian s-au căsătorit civil și religios în urmă cu trei săptămâni, în mare secret. Acum, artista a publicat primele imagini de la eveniment.
Gallery
Theo Rose și Anghel Damian au avut o nuntă discretă, fix cum au visat. Alături de familiile lor, cei doi au mers la starea civilă, acolo unde au spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă, apoi au mers la biserică, unde și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu.
Theo Rose a publicat primele fotografii de la nunta cu Anghel Damian, care a avut loc în urmă cu trei săptămâni. Cei doi și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii restrânse, care a avut loc în mare secret.
Alături de ei au fost doar persoanele apropiate și familia.
„El e cu mult peste bărbații de vârsta lui, pe care i-am întâlnit până acum. Ne-am căsătorit. A fost într-o duminică. Ne-am luat nașii, părinții și frații, atât. Ne-am cununat la primărie și la biserică. A fost cea mai frumoasă nuntă la care am participat vreodată în viața mea.
A fost foarte emoționant. Eu cânt foarte mult în ultima vreme. Nu mai am energie și pentru petrecerea mea, așa că a fost ca un grătar în familie. A fost acum trei săptămâni”, a spus Theo Rose, conform Cancan.
Dacă toată lumea se aștepta la o petrecere fastuoasă, ei bine, după slujba de cununie, a urmat un grătar în familie, ceva simplu, fix cum și-au dorit proaspeții însurăței.
Theo Rose a radiat în ziua cea mare, artista a optat pentru o rochie simplă, albă, tradițională. Părul drept, lăsat pe spate, iar machiajul a fost cât se poate de simplu. VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS
Anghel Damian a optat pentru un costum negru, ținuta lui fiind una casual.
„Asa cum am visat. Simplu si cu sens! Multumim!”, a scris Theo Rose, pe Instagram, acolo unde a publicat fotografii de la nuntă.
Sursă foto: Instagram