Fosta primă doamnă a SUA, cunoscută de întreaga lume pentru aparițiile sale impecabile, are un trecut despre care nu mulți știu! Iată cum arăta Melania Trump pe vremea când era o simplă adolescentă
Gallery
Melania Knauss-Trump, un fotomodel din Slovenia, a devenit Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii pe 20 ianuarie 2017, după ce Donald Trump, soțul ei, a câștigat alegerile.
Melania Knauss, născută pe 26 aprilie 2004, și-a început cariera de model în Slovenia, țara sa de origine, pe când avea doar 16 ani. Doi ani mai târziu, aceasta a semnat un contract cu o agenție de modelling din Milano, iar mai apoi, în 1996, s-a mutat în New York.
Soția fostului președinte american a fost remarcată prima oară de un fotograf profesionist din Ljubljana.
„Organizam un spectacol de modă şi am văzut-o lângă un gard, în afara sălii de spectacole. Mi-a atras imediat atenţia, fiindcă era foarte înaltă şi subţire, avea dimensiunile perfecte”, spune Stane Jerko, fotograf profesionist, potrivit digi 24.
VEZI ÎN GALERIA DE MAI SUS CUM ARĂTA MELANIA TRUMP ÎN ADOLESCENȚĂ
Melania l-a întâlnit pe magnatul Donald Trump pentru prima dată în anul 1998, cei doi căsătorindu-se mai apoi în 2004. Cei doi au împreună un băiat, pe nume Barron William Trump, care s-a născut pe 20 martie 2006.
Fostul fotomodel, a treia soție a lui Donald Trump, este o prezență destul de discretă, ea ocupându-se în mare parte cu creșterea fiului lor, dar și cu acțiuni filantropice.
Foto: Profimedia, Getty, TikTok