ß
Echipa Națională a României a câștigat sâmbătă, 12 octombrie, și cel de-al treilea joc din grupa C2 a Ligii Națiunilor. După victorie, Echipa Națională de Fotbal a României a ținut să le mulțumească gazdelor din Cipru printr-un gest deosebit, lăsând un mesaj în vestiarul stadionului AEK Larnaca.
Potrivit frf.ro, tricolorii au dorit să își exprime aprecierea pentru ospitalitatea oferită și pentru condițiile bune asigurate pe parcursul șederii.
Zidul galben alături de tricolori
În tribune au fost peste 5.000 de români, aproximativ 60% din capacitatea stadionului și de circa 5 ori mai mulți decât suporterii gazdă!
Un punct special de mulțumire a fost adus organizatorilor pentru decizia de a aloca suporterilor români un număr mult mai mare de bilete decât prevedea protocolul UEFA, contribuind astfel la atmosfera de „acasă” pe care echipa a simțit-o în timpul partidei.
Mesajul emoționant lăsat de jucători în vestiar a fost următorul:
“Dragi prieteni ciprioți, vă rugăm să acceptați mulțumirile noastre sincere pentru ospitalitatea pe care ne-ați arătat-o în timpul șederii noastre aici. Suntem cu adevărat recunoscători pentru bunătatea și spiritul sportiv manifestate atât pe teren, cât și în afara lui. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem luna viitoare în București, ca oponenți și prieteni. Mulțumim!”
Condițiile oferite de gazde au fost ireproșabile, iar atmosfera creată de suporterii români a fost una de neuitat, contribuind la o experiență extraordinară pentru întreaga echipă națională.
Meciul România-Cipru: 3-0
Reprezentativa României, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică, a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, selecţionata Ciprului, în a treia etapă a grupei C2 a Ligii Naţiunilor. Tricolorii sunt pe primul loc în clasament, cu 9 puncte, după ce au câştigat şi primele două confruntări din grupă. Următorul meci al României va fi marţi, cu Lituania, în deplasare, la Kaunas.
Foto FACEBOOK