ß
  • PRO TV
  • Ce vaccinuri sunt compensate 100% și cine poate beneficia. Lista completă publicată de CNAS

Ce vaccinuri sunt compensate 100% și cine poate beneficia. Lista completă publicată de CNAS

Ce vaccinuri sunt compensate 100% și cine poate beneficia. Lista completă publicată de CNAS

Se apropie sezonul răcelilor și al gripei, iar potrivit specialiștilor vârful se atinge între lunile decembrie și ianuarie. Pe lângă gripă, circulă și alte virusuri respiratorii, cum ar fi rinovirusul, RSV, COVID, etc.

Cele mai expuse sunt persoanele vulnerabile, de peste 65 de ani, și care au și alte afecțiuni asociate. Medicii recomandă vaccinarea. În acest context, CNAS publică lista cu vaccinurile gratuite.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prezintă condiţiile în care asiguraţii pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripţie electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Categoriile de populaţie care beneficiază de prescrierea, eliberarea şi decontarea în regim de compensare a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunităţii active sau pentru prevenirea unor boli transmisibile sunt următoarele:

VACCINUL GRIPAL

* de vaccin gripal beneficiază persoane cu vârsta mai mare sau egală cu 45 de ani până în 65 ani, fără boli cronice, copii cu vârsta între 6 luni şi 19 ani, femeile gravide, persoane cu vârsta cuprinsă între 19 ani şi 65 ani, cu boli cardiovasculare cronice, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice, boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune, malformaţii congenitale, obezitate, asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei, infecţie HIV/SIDA, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie congenitală, persoane cu vârsta de peste 65 de ani, personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar;

VACCINUL PNEUMOCOCIC

* de vaccin pneumococic copiii cu vârsta până în 19 ani născuţi înainte de 1 noiembrie 2017, persoane cu vârsta între 19 şi 65 de ani, cu infecţie HIV/SIDA, asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei, siclemie, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, implant cohlear, displazii congenitale ale urechii interne, fistule de lichid cefalo-rahidian, boli oncologice, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie congenitală, drenaj ventricular extern, diabet zaharat, boli cardiovasculare, hepatopatii cronice, leucemii, limfoame, mielom multiplu, persoane cu vârsta peste 65 de ani, personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar;

VACCINUL MENINGOCOCIC

* de vaccin meningococic persoane cu vârsta între 6 săptămâni şi 65 de ani, cu infecţie HIV/SIDA, asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei, siclemie, implant cohlear, displazii congenitale ale urechii interne, fistule de lichid cefalo-rahidian, boli oncologice, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie, deficienţe persistente de componente ale complementului, pacienţi care primesc recomandarea de tratament cu inhibitori de complement (anticorpi monoclonali umanizaţi), de exemplu pacienţii cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), sindrom hemolitic uremic atipic (SHUa), miastenia gravis generalizată (MGg) şi tulburare din spectrul neuromielitei optice (TSNMO), persoane cu vârsta peste 65 de ani;

VACCINUL HPV

* de vaccin papilomavirus (HPV) femei cu vârsta între 19 ani şi 45 de ani, persoane cu vârsta între 11 ani şi 19 ani;

VACCINUL DIFTERO-TETANOPERTUSSIS

* de vaccin diftero-tetanopertussis (tuse convulsivă) gravide (se recomandă vaccinarea cu vaccin combinat difteric-tetanic-pertussis acelular - dTpa, adsorbit), rapel la fiecare 10 ani de la doza anterioară, pentru adulţi, persoane cu transplant medular/de celule stem hematopoetice, persoanele fără titru detectabil de anticorpi (IgG) antipertussis, aflate în anturajul apropiat al pacienţilor cu transplant;

VACCINUL HAPATITIC B

* de vaccin hepatitic B persoane dializate nevaccinate înainte de 1995 sau pacienţi dializaţi cronic care necesită doze booster documentate serologic, persoane cu infecţie HIV/SIDA, persoane cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, persoane care beneficiază de terapie imunosupresoare, contacţii direcţi ai cazurilor confirmate cu hepatită B, persoane cu hepatopatii cronice - hepatită C, ciroză, ficat nonalcoolic, hepatită autoimună, nivel persistent al ALT/AST de 2 ori mai mare decât normalul, persoane cu asplenie, persoane din grupa de vârstă 19 - 59 de ani cu diabet zaharat, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani recomandarea rămâne la latitudinea medicului curant, persoane cu boli ereditare predispozante pentru ciroza hepatică boala Wilson, deficit de alpha-1 antitripsină, hemocromatoză, personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar nevaccinat sau cu nivel al Ac antiHBs mai mic de 10 UI, după 3 doze de vaccin hepatitic B;

VACCINUL VARICELIC

* de vaccin varicelic persoanele fără titru detectabil de anticorpi (IgG) anti virus varicelic, aflate în anturajul apropiat al pacienţilor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană;

VACCINUL RUJEOLIC, RUBEOLIC, URLIAN

* de vaccin rujeolic, rubeolic, urlian persoane cu transplant medular, contacţii fără titru detectabil de anticorpi (IgG) anti virus rujeolos şi/sau anti virus rubeolos şi/sau anti virus urlian ai persoanelor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

Prescripția medicală electronică este valabilă timp de 30 de zile de la data emiterii.

Administrarea vaccinurilor din sublista E de medicamente compensate va fi făcută de medici vaccinatori, care pot include medici de familie, epidemiologi sau pediatri, dar și de farmaciștii vaccinatori, în cazul vaccinului gripal.

Foto Imago

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni