ß
Alexia Eram nu pierde timpul și pune la punct ultimele detalii în ceea ce privește afacerea pe care urmează să o deschidă. Tânăra este pregătită pentru noul capitol din viața ei, la care a lucrat mai bine de un an.
Gallery
Alexia Eram este într-o continuă evoluție, iar afacerea pe care o va deschide în viitorul apropiat îi va rotunji considerabil veniturile. Pe lângă banii pe care îi face din contractele din mediul online, fiica Andreei Esca va avea încă o sursă de venit.
Partea profesională a devenit și mai importantă în ultima vreme pentru Alexia Eram, iar recent, aceasta le-a dat o veste foarte bună fanilor. I-a anunțat că, în curând, își va lansa propriul brand de îmbrăcăminte, iar pregătirile sunt în toi.
Creatoarea de conținut radiază de bucurie și abia așteaptă să vadă toate detaliile puse la punct, menționând că este ceva ce și-a dorit de foarte mult timp să facă.
„Aștept momentul acesta de când am pus pe hârtie primele idei pentru acest brand, de când am tipărit pe o foaie albă câteva modele de hanorace și am schițat primele variante de logo, de când am ales dintre sute de materiale pe acelea pe care mi-ar plăcea mie să le port. Acum a venit momentul și sunt extraordinar de fericită că, după mai bine de un an de muncă, după multe întârzieri și greșeli, după perioade în care m-am blocat și nu știam cum să mai continui, după multe momente în care nu credeam că mai pot duce totul până la capăt, am reușit!
Am ajuns, în sfârșit, să creez un brand pe sufletul meu, pe care să îl împărtășesc cu voi! Acum, tot ce pot să-mi mai doresc este să vă placă și vouă! Cu drag și recunoștință, Alexia MARGOT”, a scris Alexia Eram, pe contul său de Instagram.
În prezent, Alexia Eram se numără printre cei mai de succes creatori de conținut din țara noastră. Aceasta lucrează cu brand-uri de renume, având proiecte chiar și în străinătate. Cu toate acestea, recunoaște că meseria pe care și-a ales-o vine și cu părți mai puțin plăcute, însă acest lucru nu este suficient pentru a o face să renunțe.
„Sunt și părți mai grele, cum ar fi viața publică sau faptul că nu există neapărat un program, așa că poți să ai multe zile libere, dar poți să ai multe zile care nu știi când se termină, dar, mie îmi place foarte mult job-ul meu, ceea ce fac în prezent, pentru că descopăr oameni, locuri, interacționez foarte mult cu oameni și fac ceva ce-mi place”, a spus Alexia Eram, conform Click.
Sursa foto: Instagram