Trei kilometri până la capătul lumii. „Sfârșitul lumii” pentru o familie din Deltă. Propunerea României la Premiile Oscar 2025 debutează în cinematografe

Trei kilometri până la capătul lumii, regizat de Emanuel Pârvu, selectat anul acesta în Competiția Oficială de la Cannes - unde a primit premiul Queer Palm, premiat cu Heart of Sarajevo pentru cel mai bun film de lungmetraj și ales să fie propunerea României la Premiile Oscar 2025, debutează în cinematografele noastre vineri, 11 octombrie.

De Gloria-Mona Stroescu

Trei kilometri până la capătul lumii, regizat de Emanuel Pârvu, selectat anul acesta în Competiția Oficială de la Cannes - unde a primit premiul Queer Palm, premiat cu Heart of Sarajevo pentru cel mai bun film de lungmetraj și ales să fie propunerea României la Premiile Oscar 2025, debutează în cinematografele noastre vineri, 11 octombrie.

Este un film plasat în Delta Dunării, într-o zonă inaccesibilă, unde se ajunge doar cu vaporul, fiind o poveste de familie: a relației dintre un adolescent care iese din tipare și familia lui.
Adi (Ciprian Chiujdea, la debut) e un adolescent gay într-o societate tradițională care nu e dispusă să îl accepte. Filmul este despre relația dintre mame, tați, și întregul sat (despre care se spune că trebuie să educe copiii), pe de o parte, și tinerii diferiți, de cealaltă. O a treia parte, instituțiile statului, care trebuie oficial să protejeze minorii și minoritățile, sunt văzute într-o lumina ambiguă.
La un nivel simplist, filmul poate fi un protest împotriva discriminării tinerilor gay, dar e mai mult de atât. Este o poveste a crizei în familie, în care tatăl (Bogdan Dumitrache) descoperă că fiul său nu este așa cum se aștepta să fie. Oscilând între protecția fiului agresat de comunitate „bătaia și f…-ul nu se iau înapoi” și pedepsirea fiului, tatăl traversează un moment critic în care singura cale de ieșire rațională este decizia ce îi spulberă toate speranțele. Sfătuit către mai multe căi de acțiune, tatăl înțelege că fiul trebuie să plece în lume, dar nu în felul în care își dorea el însuși.
În cele din urmă, fiul se va elibera, însă drama familiei va rămâne. Pentru ei, simbolic, această descoperire este sfârșitul lumii.

Distribuția de actori este foarte bine făcută. Bogdan Dumitrache este excelent în rolul tatălui, de altfel celebrul actor excelează în rolul de „everyman” în România anilor 2020; Ingrid Berescu – apare în rol de adolescentă voluntară și puternică; ea reprezintă generația următoare, care asistă (nu întru totul neputincioasă) la faptele discutabile moral ale comunității din care face parte; ea e speranța că - peste ani - lucrurile ar putea să stea altfel; Laura Vasiliu apare în rol de femeie din familia tradițională, supusă și religioasă, iar Valeriu Andriuță – apare ca polițist corupt, dar cu o față umană. Richard Bovnoczki joacă rolul lipoveanului: personajul e îmbogățit pe căi necinstite, corupe poliția, dar lumea satului îl acceptă, cu bune, cu rele; Ciprian Chiujdea (aflat la debut în lungmetraj) este bine ales în rolul tănărului venit de la liceu, din Tulcea, în vacanță, acasă; personajul nu aduce surprize – este un tânăr care vrea să cunoască lumea, cu aspirații să facă facultatea la București, frumos, sensibil, deștept; Alina Berzunțeanu – în rol de femeie educată de la oraș care ar putea salva situația, dar care este și ea la comanda unor cercuri de interese. Adrian Titieni apare în rol de raisonneur - personajul său este preotul satului, care are replici bune, este un popă educat, nu tipul ignorant ori bețiv, dar prezintă o direcție foarte clară a bisericii ortodoxe de azi, divergentă în raport de valorile statului (binele trebuie făcut cu forța) și ale societății civile, din ce înțelegem din discuția cu asistenta socială.

Delta nu e neapărat un generator al epicului în film, totdeauna vor exista în satele izolate outsideri care apar, ci un pol al înapoierii țării. Filmul nu iși propune să prezinte o Deltă turistică.