Deși spera că va fi eliberat pe cauțiune și își va putea petrece următoarele luni și sărbătorile de iarnă alături de familie, Sean Combs, cunoscut publicului larg drept Puff Daddy sau P. Diddy, rămâne în arest până când va începe oficial procesul, în luna mai a anului viitor.
Potrivit presei din SUA și din întreaga lume, P. Diddy este acuzat de șantaj, trafic de persoane, viol și alte infracțiuni sexuale, urmând ca peste 100 de persoane să depună mărturie împotriva lui.
Puff Daddy a ajuns să fie arestat din cauza petrecerilor pe care le-a organizat de-a lungul timpului și unde ar fi obligat mai multe persoane să întrețină relații intime și să consume substanțe interzise. Însă avocații săi au lansat un atac dur la adresa autorităților din SUA.
Reținut în luna septembrie, Sean Combs afirmă, prin intermediul avocaților săi, că încă din primăvară în SUA pornise o campanie de denigrare a lui, care avea să implice și arestarea lui din toamnă.
Potrivit avocaților lui P. Diddy, oficialii Departamentului de Securitate Internă din SUA au divulgat în luna mai un clip video care îl arată pe artist în timp ce o agresează pe Cassie, fosta lui iubită, iar scopul a fost da a îngreuna procesul artistului și de a stârni ostilitatea publicului. Mai exact, avocații lui Sean Combs acuză autoritățile de sabotaj!
„În primul rând, a existat un flux constant de declarații false și prejudiciabile făcute de agenții DHS către diverse instituții de presă în ultimele șapte luni. În al doilea rând, agenții s-au angajat într-o percheziție publică deosebit de brutală a locuințelor domnului Combs. În timpul acesteia, i-au încătușat pe fiii nevinovați și apoi i-au adus în fața unui elicopter de știri și a presei. Acesta a fost un efort evident de a transmite că aveau dovezi covârșitoare împotriva domnului Combs. Asta ar fi justificat tratamentul public și brutal chiar și al copiilor săi. Ei au fost încătușați și maltratați de agenți federali înarmați cu puști.
În al treilea rând, angajații guvernamentali au divulgat în mod repetat presei informații și materiale pentru a stârni ostilitatea publică împotriva domnului Combs înainte de proces. Cel mai flagrant exemplu în acest sens este scurgerea către CNN a înregistrării video din 2016 de la Hotelul Intercontinental din Los Angeles”, au afirmat reprezentanții lui Puff Daddy.
Deși videoclipul cu artistul în timp ce își agresa iubita este din 2016, el a fost făcut public în luna mai a anului 2024. În clipul video realizat pe holul hotelului, Sean Combs apare la bustul gol, cu un prosop înfășurat în jurul taliei, în timp ce o urmărește pe Cassie. Deși ea încearcă să intre în lift, P. Diddy o apucă de ceafă, o trântește la pământ și apoi începe să o lovească, pentru ca a apoi să o târască înapoi în camera de hotel.
foto: Getty