ß
Dana Roba a trăit cel mai mare coșmar al vieții sale vara trecută, după ce soțul ei a mutilat-o cu ciocanul. În timp, make-up artista s-a refăcut și și-a reluat activitățile, iar de curând i-a fost clientă chiar Valentina Pelinel.
Gallery
Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, este foarte atentă la aspectul său, iar de curând și-a pus toată încrederea în abilitățile make-up artistei Dana Roba.
Cu toate că a fost aproape omorâtă în bătaie de către soțul ei, vedeta s-a refăcut ca printr-un miracol și s-a întors la activitățile și pasiunile sale. De curând, fostul fotomodel i-a călcat pragul, iar rezultatul a fost unul de-a dreptul spectaculos.
„Astăzi, frumoasa Valentina Pelinel Borcea a călcat pragul salonului meu. Atât coafura, cat și machiajul sunt realizate de mânuțele mele”, a transmis Dana Roba, pe Instagram.
Reamintim că Dana Roba a fost bătută cu bestialitate de fostul ei soț, Daniel Balaciu, care se află astăzi în spatele gratiilor. Make-up artista are de gând să plece din țară, după ce câștigă custodia fiicelor sale, și spune că vrea să renunțe la tot ce o leagă de România, inclusiv la apartamentul în care locuiește.
„Eu acum trebuie să mă lupt pentru custodia copiilor, îmi doresc foarte mult să am custodia. Nu îmi doresc apartamentul, nu îmi doresc nimic, îmi doresc custodia copiilor mei, pentru că în următorii cinci ani eu îmi doresc să plec din țara asta.
Eu îmi doresc să plec din România. După ce câștig procesul și așa mai departe, îmi doresc să îmi cumpăr o casă în Germania, Elveția, oriunde, în orice țară și să părăsesc România”, a spus ea în cadrul unui interviu.
Foto: Instagram