ß
Andrei, un farmacist în vârstă de 29 de ani din Vaslui, și-a pus capăt zilelor într-un mod cutremurător! Tânărul a cumpărat o funie de la un magazin de bricolaj, apoi s-a dus în pădure și s-a spânzurat.
O tragedie fără margini a avut loc în pădurea Paiu din județul Vaslui, acolo unde Andrei, un tânăr farmacist în vârstă de 29 de ani, și-a pus capăt zilelor. Înainte de a recurge la gestul necugetat, băiatul a mers la un magazin de bricolaj și și-a achiziționat funia cu care, mai apoi, urma să se spânzure.
Trupul neînsuflețit al lui Andrei a fost descoperit întâmplător de un bărbat care se plimba prin pădure, în jurul orei 14:00.
„La data de 7 octombrie 2024, ora 14:09, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U 112, cu privire la faptul că, o persoană de sex masculin, în vârstă de 29 de ani, domiciliată în municipiul Vaslui, fost găsită decedată (spânzurată) în pădurea Paiu, din Vaslui. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării expertizei medico-legale. În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul”, au transmis oameni legii.
Familia și prietenii lui Andrei sunt devastați de durere, după ce au aflat că tânărul nu mai este printre noi. Aceștia abia își pot reveni din șocul suferit și nu înțeleg de ce băiatul nu le-a cerut ajutorul, în loc de a apela la acest gest disperat.
„Dumnezeu să te aibă în pază, copil blând!” // „Dumnezeu să-l odihnească” // „Nu pot să cred!” , sunt câteva dintre mesajele apărute pe rețelele de socializare.
Potrivit primelor informații referitoare la motivul pentru care Andrei a decis să își pună capăt zilelor, tânărul ar fi căzut în patima jocurilor de noroc, iar de-a lungul anilor s-ar fi îngropat în datorii, pe care nu a reușit să le înapoieze. Disperarea că nu va putea niciodată să își revină din punct de vedere financiar l-a îngrozit și l-a adus în punctul de a se omorî.
Foto: Facebook