ß
  • PRO TV
  • (P) Top 3 treninguri de copii pentru toamnă

(P) Top 3 treninguri de copii pentru toamnă

(P) Top 3 treninguri de copii pentru toamnă

Toamna este un moment potrivit pentru schimbarea garderobei. Și cum, cu toții ne dorim să ne vedem copiii zâmbind, acum le puteți înfrumuseța și lor ținutele.

În cazul prichindeilor, alegerile vestimentare sunt mai ușoare, datorită varietății de textile din care puteți alege. Însă, acest lucru nu înseamnă că procesul trebuie tratat cu indiferență. Ba din contră, trebuie gândit cu considerație. În rândurile ce urmează ne vom concentra pe treningurile de copii. Veți afla din ce materiale puteți alege, ce culori sunt la modă în acest sezon, dar și ce modele de îmbrăcăminte i se vor potrivi fetiței sau băiețelului dumneavoastră. Astfel, la final, nu numai că vă veți bucura copilul cu un cadou folositor, ci veți reuși și să vă asortați întreaga familie în ton cu anotimpul. Așadar, fără să mai stăm prea mult pe gânduri, să începem!

Când vine vorba de moda pentru cei mici, aveți o mulțime de produse de la care să vă inspirați. De la ghetele sau adidașii pentru copii până la pantalonii pentru școală, cei pentru sport gen trening copii și cei pentru plimbare sau chiar tipurile de cămăși și uniforme, varietatea de textile este una largă. Însă, atunci când vine vorba de distracție și timp liber, majoritatea părinților optează pentru ceva mai rapid, cum ar fi un compleu. Aici este vorba despre treningul de copii, desigur. Acesta se poate asorta extrem de ușor cu încălțămintea celor mici și oferă libertate în mișcare în orice activitate. Aflați că aveți câteva modele specifice din care puteți alege. De aici și nevoia de a vă detalia situațiile de față. În continuare, vom începe enumerarea de treninguri pentru fete și băieți, iar apoi, la final, vă vom oferi detalii și despre culori și materiale. Dacă vă doriți să vă surprindeți copilul cu o garderobă completă, iată ce puteți achiziționa.

Primul trening pentru copii care vine în atenția noastră este un model pentru domnișoare, și anume, cel format din pantaloni evazați și jachetă cu fermoar. Acest tip de pantaloni nu vor face decât să alungească și să subțieze picioarele fetițelor, făcându-le să pară mai elegante și suple. Micuța dumneavoastră va fi mai chic ca niciodată purtând astfel de îmbrăcăminte. Pe când, jacheta cu fermoar va oferi confortul și utilizarea facilă de care orice fetiță are nevoie. Se poate purta închisă la maxim, până la jumătate sau chiar descheiată. Decizia stă la latitudinea dumneavoastră și a copilului. Tot ce contează este ca cea mică să se simtă cât mai trendy.

 Cel de-al doilea model despre care vrem să vă vorbim se adresează cavalerilor. Aici ne referim la treningul de copii cu pantaloni cargo și hanorac simplu. Pantalonii cargo sunt o opțiune perfectă pentru băieți datorită buzunarelor multiple de care dispun. Picii își vor putea transporta bunurile fără nicio grijă și se vor bucura de libertate în mișcare, ori de câte ori au nevoie. Acești pantaloni se mai remarcă și prin stilul urban și chic pe care îl emană. Sunt o alegere potrivită pentru cavalerii ce vor să fie la modă. Cât despre hanorac, tot ce vă putem spune este că e unul dintre cele mai îndrăgite topuri pentru băieți. Confortul pe care îl oferă este unul de neegalat. De aici și adorația care îl însoțește. Dacă vă doriți să alegeți opțiuni cât mai versatile, puteți încerca treningul Adidas pentru copii.

 Nu în ultimul rând, cel de-al treilea model pentru care puteți opta se va potrivi atât fetelor cât și băieților. Este vorba despre treningul clasic, cu bluzon și pantaloni cu elastic la glezne. Această opțiune va fi o alegere adecvată pentru orele de educație fizică, unde copiii trebuie să se prezinte în haine cât mai comode și minimaliste. Spre deosebire de modelele precedente, ce se remarcau prin diverși pantaloni sau imprimeuri variate, acest trening iese în evidență prin simplitatea și eleganța pe care o emană. De aici și asortarea sa la perfecție cu cerințele de uniformă școlară. Pentru ca garderoba copilului să fie completă, vă recomandăm să-i achiziționați măcar două modele de trening, pentru a le putea purta atât în timpul liber cât și la cursuri.

 Iar acum că v-am vorbit despre piesele vestimentare, a venit momentul să vă enumerăm și materialele și culorile promise. Ca materiale, aveți la dispoziție bumbacul, fâșul și textilul plușat. Bumbacul este cea mai comună alegere, folositoare atât pe timp de ploaie cât și în zilele însorite. Fâșul se potrivește zilelor mohorâte de toamnă, în special pentru că este impermeabil. Iar textilul plușat se asortează activităților din timpul liber, cu vreme însorită. Cât despre culori, aflați că puteți alege din nuanțe de galben, portocaliu și vișiniu pentru fetițe ori gri, bleumarin sau kaki pentru băieței.

 Acestea fiind spuse, iată-ne ajunși la final. Sperăm că v-am inspirat cu sfaturile oferite și că sunteți pregătit de achiziția ce urmează. Pentru și mai multă inspirație, nu ezitați să navigați mediul online.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni