• PRO TV
  • East17 și Outlandish revin în România într-un concert incendiar la Sala Palatului

East17 și Outlandish revin în România într-un concert incendiar la Sala Palatului

East17 și Outlandish revin în România într-un concert incendiar la Sala Palatului

East17, una dintre cele mai populare trupe de băieți ale anilor ‘90, cu peste 18 milioane de albume vândute în carieră și Outlandish, trupa daneză care și-a câștigat faima internațională datorită pieselor Aicha sau Callin’ U, urcă în premieră pe scena Sala Palatului din București, pe 7 noiembrie.

Organizat de Musicals.ro, unul dintre cei mai cunoscuți organizatori de evenimente muzicale din România, evenimentul promite distracție și o experiență memorabilă pentru fanii muzicii anilor ’90. După concert Adrian Șaguna și invitații săi vor continua bairamul în foaierul Sălii Palatului, acolo unde muzica va răsuna până în miez de noapte.

East17 este una dintre trupele de băieți cu cel mai mare succes din anii ’90. Cu 18 milioane de albume vândute în toată lumea și piese precum House of love, West End Girls, Let it rain, Stay Another Day, Hold My Body Tight, băieții au făcut ravagii printre adolescenţii acelor vremuri, dar nu numai. Cel mai cunoscut hit al lor, Stay another day a ajuns pe primul loc al topurilor britanice în 1994. În 1995 la MTV Europe Music Awards, East17 a obtinut marele premiu în categoria Best Dance.

Fondată în 1991 de Tony Mortimer, Brian Harvey, John Hendy și Terry Coldwell, din 2020 grupul este format din Coldwell, Robbie Craig și Joe Livermore. East17 a suferit mai multe schimbări în ceea ce privește componență trupei, Coldwell fiind singurul membru constant.

În anii ’90 rivalitatea amicală dintre East17 și la fel de celebra trupă Take That era legendară. Mogulul muzical Guy Adams este de părere că primii au fost mult mai cool. „În rivalitatea lor de cinci ani, care a dominat popul britanic, East17 a fost de partea câștigătoare. Muzica lor infuzată cu ritmuri hip-hop era mai pe gustul maselor. Ca atare, aceștia au vândut 18 milioane de discuri în toată Europa, în comparație cu cele 17 milioane ale celor de la Take That”.

Fondat în Danemarca în 1997 grupul Outlandish și-a câștigat faima internațională la începutul anilor 2000, datorită piesei Aicha. Piesa a ajuns rapid numărul 1 într-o mulțime de țări din Europa și Asia. Au urmat alte piese de succes, precum Callin’ U sau piesa Kom Igen, inclusă în coloana sonoră a jocului FIFA 07. Waqas Ali Qadri și Lenny Martinez, cei doi membri ai trupei, nu sunt pentru prima oară în România, declarând că au rămas încântați de publicul român la show-urile anterioare și își amintesc că au fost ovaționați de public, pentru a cânta din nou hitul Callin’ U.

Adrian Șaguna este unul dintre cei mai buni DJ ai momentului reușind să încingă atmosfera în cele mai mari cluburi din Capitală, dar și la marile festivaluri.

Biletele la eveniment sunt disponibile pe IaBilet.ro până pe 10 octombrie fiind în vigoare o promoție de tip Early Bird cu prețuri speciale care pornesc de la 186 lei.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni