ß
Iancu Sterp este pregătit să renunțe la mașina sa de suflet, un jeep cu care a fost în toate colțurile țării, pentru o sumă extrem de mică. Acesta a anunțat că totul se va întâmpla prin intermediul unui concurs pe care l-a anunțat cu doar câteva zile înainte.
Gallery
Iancu Sterp renunță la mașina sa pentru o sumă de nimic. Unul dintre urmăritorii săi urmează, în scurt timp, să intre în posesia autoturismului, dar cu o singură condiție.
La scurt timp după ce i-a venit această idee, Iancu Sterp a anunțat-o pe contul său de Instagram, iar mai multe persoane s-au înscris deja. Acesta a pus la bătaie automobilul și toată lumea așteaptă să vadă cine va intra în posesia lui.
Cei care vor să aibă o șansă de câștig trebuie doar să cumpere un tricou personalizat, iar prețurile sun cuprinse între 150 și 200 de lei. După ce va fi desemnat câștigătorul prin tragere la sorți, chiar Iancu va fi cel care îi va înmâna cheile și mașina.
Pe site-urile de profil, mașina pe care Iancu o pune la bătaie poate fi vândută, la mâna a două, cu până la 18.000 de euro.
La finalul lunii octombrie, pe data de 27, Iancu Sterp și Denisa Coțolan se vor căsători. Cei doi vor ajunge în fața altarului la un an de când s-au logodit, după ce acesta a pierdut unul dintre meciurile din gala RXF.
Întreaga familie așteaptă evenimentul cu sufletul la gură, iar emoțiile sunt din ce în ce mai mari, deoarece Iancu este cel mai mic copil al mamei Geta. Aceasta este extrem de fericită, mai ales pentru că este mulțumită de alegerea pe care Iancu a făcut-o.
Sursa foto: Instagram