ß
Karmen, fiica lui Adrian Minune, a publicat pe o rețea de socializare un mesaj cu subînțeles, la scurt timp după ce a anunțat că nu mai formează un cuplu cu tatăl fiicei sale.
Gallery
Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de câțiva ani și au împreună o fetiță. Recent, artista a anunțat separarea de bărbatul care i-a fost alături în toți acești ani.
„Cu siguranță nu e momentul potrivit pentru o astfel de veste, dar prefer să fiu eu cea care vă anunță lucrul ăsta (...) De ceva timp eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate, am ajuns la concluzia că nu a fost să fie, sau că nu suntem făcuți unul pentru celălalt, suntem construiți total diferit. Suntem doi oameni care s-au iubit enorm și care se vor respecta pentru tot restul vieții și vor avea o relație cât se poate de normală pentru că există Sofi în viața noastră și nu e decât un motiv de bucurie faptul că există Sofi. Aș vrea ca toți cei care ne cunosc, dar și cei care nu ne cunosc să se abțină de la comentarii.", a spus Karmen Simionescu.
În ultima perioadă, fiica lui Adrian Minune s-a aflat în centrul atenției, după ce anunțat că divorțează. Mai mult, în presă s-a scris că ar avea o idilă cu Bogdan de la Ploiești, care, la rândul lui, s-a despărțit de Cristina Pucean.
Acum, cei doi au lansat o piesă împreună, care a avut premiera astăzi, 27 septembrie. Piesa „Complicat” spune povestea a doi îndrăgostiți care trăiesc o iubire imposibilă, iar mesajul postat de Karmen pe o rețea de socializare este chiar un vers din noua melodie: „Inima mea cântă melodii de dor...”.
Cel mai probabil, Karmen a vrut să transmită un mesaj prin intermediul versului din noua piesă în colaborare cu Bogdan de la Ploiești.
În câteva ore de la lansare, videoclipul melodiei are peste 70 de mii de vizualizări.
Sursă foto: Instagram