ß
Justin Bieber a evitat aparițiile în public de când numele său a fost asociat cu cel al lui P Diddy, arestat în prezent sub acuzația de trafic de persoane, viol și agresiune fizică și sexuală. Bieber a fost unul dintre “protejații” lui Sean Combs, numele real al lui Diddy, și a luat parte la petrecerile sale “ilegale” încă de când avea 15 ani.
Apropiații lui Bieber susțin că acesta este extrem de afectat de ceea ce se întâmplă cu Diddy și de faptul că și numele lui este adesea menționat asociere cu rapperul. Fanii cântărețului au început să se întrebe care a fost de fapt relația dintre rapper și Justin Bieber (30 de ani) pe când acesta din urmă era minor, iar înregistrările care au apărut au fost catalogate drept ”creepy”.
În acest context, Justin și soția sa, Hailey, au fost văzuți la biserică, unde doar putem să ne imaginam pentru ce s-au rugat. Artistul s-a dus la slujbă într-un outfit bizar, nepotrivit pentru un eveniment religios. Acesta a venit cu pieptul dezgolit, cu vedere la multiplele tatuaje, cu o pălărie de cowboy pe cap și cu niște încălțări bizare flaușate Louis Vuitton în picioare.
Sursa foto: Profimedia
Bieber a fost luat în colimator de unii fani, care îl critică pentru că nu spune adevărul despre P Diddy, în contextul în care acesta i-ar ști toate secretele murdare.
Săptămâna trecută, Justin a stârnit îngrijorări legate de sănătatea sa după ce a apărut în public pentru prima dată de la inculparea lui Diddy pentru acuzații de trafic de persoane.
În acest context, pe net au reapărut videoclipuri tulburătoare cu cei doi, în care erau văzuți petrecând împreună, pe vremea când Bieber avea doar 15 ani și petrecea „48 de ore cu Diddy”.
Justin Bieber, care de o lună este tătic, nu a comentat public scandalul.
Gallery