ß
Fundația Altex, în parteneriat cu Gorenje, se alătură eforturilor de sprijinire a comunităților din județul Galați, grav afectate de inundațiile recente. Cele două organizații își unesc forțele și vor dona electrocasnice esențiale persoanelor sinistrate, din comunele Costache Negri, Pechea și Cudalbi.
Gallery
În urma evaluării necesităților urgente ale comunităților afectate, au fost alese în vederea donației combine frigorifice și aragazuri în valoare de 50.000 euro, pentru a răspunde nevoilor de bază ale familiilor afectate de inundații.
"Rămânem fideli misiunii noastre de a ajuta România în situații critice, așa cum am făcut-o și în pandemie și nu numai, și sperăm că sprijinul nostru va fi doar primul pas în reconstrucția vieții familiilor atât de grav afectate. Prin această inițiativă comună cu Gorenje, vrem să le redăm oamenilor o parte din confortul pierdut și încrederea că #împreună putem depăși cu bine această perioadă dificilă.", a declarat Mihaela Mitescu, Președinte Fundația Altex.
Distribuția electrocasnicelor va începe în zilele următoare, în colaborare cu autoritățile locale și organizațiile umanitare care activează în zonele afectate, pentru a asigura o alocare cât mai eficientă a produselor, în funcție de nevoile urgente identificate la nivel local.
Marius Baciu, Director adj. Gorenje Romania a subliniat, de asemenea, importanța implicării sociale: "În fața unor astfel de tragedii, solidaritatea este esențială. Ne dorim să fim alături de comunitățile afectate și să contribuim la reconstrucția acestor comunități nu doar prin produse, ci și prin speranță și sprijin moral."
Cei care doresc să contribuie la ajutorarea familiilor afectate se pot implica accesând siteul Fundației Altex.
Fundația Altex este o organizație non-guvernamentală, înființată de Altex în 2020, cu scopul de a fi alături de oameni și de societatea românească aflată în dificultate. Misiunea Fundației Altex este de a acționa în Situații de urgență, pentru Protecția mediului și pentru a susține Educația. Fundația ALTEX prioritizează o abordare de tip Human Social Responsibility (HSR), oamenii fiind în centrul preocupărilor organizației.
Gorenje unul dintre cei mai importanți producători europeni de aparate electrocasnice, cu o tradiție de peste 75 de ani. Electrocasnicele Gorenje sunt disponibile clienților în peste 160 de țări din întreaga lume, oferind tehnologie avansata și inovatoare cu o eficiență energetică superioară precum și o experiență simplă, intuitivă pentru orice utilizator.
Din 2018, Gorenje face parte din Grupul Hisense, unul dintre cei mai importanți producători de produse electronice și electrocasnice din lume, cu 80.000 de angajați la nivel mondial.
*Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.