Momente neașteptate în Pantelimon! Membrii a două clanuri interlope s-au bătut în plină stradă, apoi au continuat scandalul în camera de gardă.
Un scandal de proporții a avut loc în comuna Pantelimon, acolo unde mai mulți bărbați din diferite clanuri interlope s-au luat la bătaie în plină stradă. Potrivit primelor informații, cele două familii s-ar fi certat din cauza unei fete, iar conflictul a degenerat într-o adevărată ambuscadă, în care au fost implicați mai mulți oameni care și-au împărțit pumni și picioare. Mai mult decât atât, aceștia ar fi fost înarmați în momentul în care a început bătaia.
„În urma verificărilor, a rezultat faptul că incidentul s-a produs pe fondul unor tensiuni între două familii, cauzate de relaţia dintre un bărbat şi o femeie. În urma intervenţiei imediate au fost identificate 19 persoane implicate în incident. 12 dintre persoanele participante la conflict au fost conduse la unitatea de poliţie pentru audieri, fiind şi la acest moment în custodia poliţiştilor", a informat duminică IPJ Ilfov.
În timpul scandalului, un bărbat a fost lovit și a căzut la pământ, însă alte două persoane au continuat să îl bată până la epuizare.
Imediat după ce s-a încheiat conflictul, două persoane au ajuns la spital, însă ceilalți din familia rivală nu s-au calmat și au mers peste cei afectați, până în camera de gardă. Acolo, aceștia au distrus un monitor și s-au făcut nevăzuți până a ajuns poliția și a fost deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere, lovire sau alte violenţe.
„La data de 21 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către angajaţii unui spital din Sectorul 2, cu privire la un scandal la camera de gardă a unităţii spitaliceşti. Din verificările efectuate până în acest moment a rezultat presupunerea rezonabilă că, în urma unui conflict care ar fi avut loc, între două familii, în oraşul Pantelimon, mai multe persoane ar fi fost rănite. Ulterior, persoanele vătămate au ajuns la un spital din Sectorul 2 al Capitalei. Totodată, la spital ar fi venit şi alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente. În urma altercaţiei ar fi fost distrus un monitor de la camera de gardă”, a transmis Poliția Capitalei.
Foto: Știrile PRO TV