ß
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'', Matei Vali Cătălina, a fost găsită decedată în lacul Pantelimon din Sectorul 2 al Bucureștiului.
O tragedie fără margini a avut loc noaptea trecută în capitală! Matei Vali Cătălina, o femeie în vârstă de 43 de ani, de meserie secretar-șef al Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'', a fost găsită decedată în lacul Pantelimon din sectorul 2 al Bucureștiului. Femeia fusese dată dispărută în urmă cu o zi, atunci când nu a mai ajuns la serviciu.
„În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Investigaţii Criminale Sector 2, femeia, în vârstă de 43 de ani, care a fost dată dispărută în cursul zilei de astăzi, a fost găsită fără viaţă, într-un lac din Capitală", a precizat miercuri seara DGPMB.
Potrivit informațiilor transmise de Știrile Kanal D, după ce autoritățile au primit sesizarea cu privire la dispariția femeii, au încercat să îi reproducă traseul pe care aceasta îl urma de obicei. Astfel, ei au observat pe camerele de supraveghere amplasate în oraș cum, la un moment dat, femeia se îndrepta spre lacul Pantelimon.
Acela a fost momentul când polițiștii au cerut ajutorul scafandrilor, pentru a-i căuta trupul neînsuflețit al femeii în apă.
Cazul a fost preluat de poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri. Urmează să se stabilească cu exactitate cauzele şi împrejurările în care a avut loc tragicul eveniment.
Foto: Poliția Română