ß
România este zguduită din temelii în această perioadă de informația potrivit căreia un criminal cu sânge rece a umblat liber prin județul Constanța timp de mai multe luni, fără ca oamenii legii să-i facă ceva.
Nicolae Mitrea, cunoscut drept „Șacalul”, racola tinerete de pe anumite site-uri cu anunțuri pentru adulți, după care le jefuia și le omora. Victimele lui sunt Delia Avram și Denisa Iana, din Tulcea, respectiv Timișoara, care au fost ucise în Mamaia. Iar autoritățile afirmă că este posibil ca și alte patru femei să fi fost omorâte de bărbat.
La auzul că una dintre victime, Denisa, ar fi fost escortă de lux, apropiații ei au rămas șocați.
„Suntem stupefiați de ce am auzit, că ar fi fost escortă. Acum se poate spune orice despre ea, săraca nu se mai poate apăra. Părinții ei sunt oameni care muncesc, oameni normali. Fata mergea cu fiul ei la biserică duminică de duminică. Încă de mică mergea la biserică. De câteva zile, la mama ei, care este bolnavă, vine ambulanța în fiecare seară”, a spus pentru Cancan una dintre rudele Denisei Iana.
Sursa citată de Cancan, care a vrut să rămână în anonimat, a precizat că părinții tinerei care a fost ucisă erau oameni modești: tatăl ei lucra în construcții, iar mama ei într-o fabrică. Grav bolnavă, mama Denisei a avut nevoie de îngrijiri medicale când a aflat de tragedie, iar ambulanța a ajuns seară de seară la locuința acesteia.
În trecut cosmeticiană și manichiuristă, Denisa Iana a fost în ultimele ei luni de viață frizeriță. Iar nimeni nu știa că ar fi escortă de lux!
„Cât a lucrat la noi la cosmetică și manichiură, aproape un an, a fost foarte serioasă, nu a lipsit nici măcar o dată. Era plină de viață, tot timpul bine dispusă, nu arăta niciodată că are probleme, era o fată foarte populară în oraș, noi ne cunoaștem unii cu alții. Am fost șocați când am aflat, chiar cu câteva zile înainte trecuse prin zona pe unde avem salonul. Se salutase cu toți, cu fostele colege, făcuse glume cu toți. Avea obiceiul să ne mai viziteze, chiar dacă nu mai lucra la noi. Făcuse și un curs de frizerie. Nu știm nimic despre treaba cu escorta”, a spus și o fostă colegă a tinerei.
foto: TikTok