ß
Mihai Albu a trecut prin clipe de coșmar, în urmă cu o jumătate de an, atunci când a fost operat de cancer la prostată. Celebrul creator de pantofi a ținut problemele de sănătate doar pentru el, până a reușit să le rezolve.
Gallery
Prima parte a anului a fost una extrem de dificilă pentru Mihai Albu, care a trebuit să se opereze de cancer după doar câteva luni de când mama lui a murit. Acesta a fost greu încercat, dar a reușit să depășească totul, cu sprijinul celor dragi.
Mihai Albu s-a operat de cancer la prostată în urmă cu o jumătate de an, iar intervenția chirurgicală a decurs foarte bine. Cu toate acestea, deși este un imens motiv de bucurie, designer-ul nu poate răsufla ușurat în totalitate, deoarece acest aspect trebuie ținut sub control.
Acesta urmează să facă un set de analize, pentru a vedea dacă mai are nevoie de alte tratamente, dar speră ca totul să fie bine, deoarece, din punct de vedere fizic, nu simte niciun disconfort.
Citește și:
„Sunt ok acum. Zilele acestea, trebuie să fac niște analize. Sper să iasă bine, să nu trebuiască să urmez vreun tratament oncologic. Sper din tot sufletul! Acum sunt ok, chiar am avut o vară frumoasă, plină. Am avut și concediu, am și lucrat.
Mă obișnuiesc cu gândul acesta că, din trei în trei luni, trebuie să fac o anumită analiză care, dacă nu va ieși cum trebuie, va trebui să urmez un tratament destul de agresiv. Sper să nu se ajungă acolo!”, a spus Mihai Albu, conform.
Una dintre persoanele pe care a vrut să o țină cât mai departe de problemele sale de sănătate a fost fiica lui, în vârstă de 14 ani. Acesta i-a mărturisit ce se întâmplă după operație, însă speră ca totul se decurgă conform planului, pentru a nu fi nevoit să îi spună că are nevoie și de chimioterapie.
Citește și:
„Cu o zi înainte de operație, mi-am pus actele în regulă, i-am lăsat iubitei mele numerele familiei, prietenilor, să anunțe. Sper din tot sufletul să nu fie nevoie să fac chimioterapie! Am o frică foarte mare. Sper să se fi terminat aici!”, a mai spus Mihai Albu.
Sursa foto: Instagram