ß
Sfârșit tragic pentru un fost model și finalistă Miss Elveția 2008! Kristina Joksimovic a fost ucisă și dezmembrată de către soțul ei, Thomas Joksimovic, iar pentru a-și ascunde urmele a recurs la un gest cumplit
O crimă înfiorătoare a șocat întreaga lume! Kristina Joksimovic, fost model și finalistă Miss Elveția 2008, a fost sugrumată și dezmembrată cu un fierăstrău și foarfece de grădină înainte de a fi băgată și pasată într-un blender de către soțul ei, Thomas Joksimovic. Ulterior, părți din coprul ei au fost dizolvate într-o soluție chimică, semn că bărbatul a încercat pe cât posibil să își șteargă urmele.
Soțul fostului model a susținut, în primă fază, că a fost legitimă apărare, însă raportul medico-legal a infirmat versiunea sa. Când anchetatorii au început să pună cap la cap întreaga poveste, bărbatul a schimbat declarația și a spus că a găsit cadavrul soției sale și, în panică, l-a dezmembrat. Până la sfârșitul anchetei, acesta și-a recunoscut faptele.
Rudele, prietenii și apropiații celor doi sunt pur și simplu devastați. Unul dintre ei a declarat pentru Blick: „Pentru mine, păreau familia perfectă”. Un altul a declarat că relația era „în criză de luni de zile”.
Anchetatorii au spus, despre criminalul Thomas Joksimovic că are un „nivel vizibil ridicat de energie criminală” și că a arătat o „lipsă de empatie și sânge rece după ce și-a ucis soția”.
Foto: Instagram