ß
Cazul elevului din Bacău care s-a aruncat de la etajul 3 al școlii a șocat comunitatea. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 10 septembrie. Tânărul de 18 ani ani a fost dus în timp record la spital, iar medicii au reușit să-i salveze viața. El a fost supus unei operații.
Medicii care l-au operat susțin că băiatul a avut mult noroc, dar acum va urma o perioadă lungă de recuperare.
„Evoluția stării de sănătate a elevului internat în Spitalul Județean de Urgențe (SJU) Bacău, urmare a căderii de la înălțime, este una bună. Potrivit medicilor chirurgi care l-au operat, pacientul are o fractură de bazin, în două locuri, un pneumotorax minim, fără fracturi costale (fiind produs prin barotraumă), plus câteva traume la dantură. Îmbucurător este că nu există traume la coloana vertebrală, nici la craniu, membre sau plămâni, în prezent, pacientul fiind conștient”, anunță departamentul de relații publice al Spitalului Județean Bacău.
Cadrele medicale menționează că fractura la bazin nu a fost operabilă, drept urmare aceasta va lua mult timp să se vindece.
„Va avea nevoie de multă vreme pentru recuperare. Astfel, în prima lună, pacientul va fi obligat să rămână la pat, întrucât, fractura de bazin va trebui consolidată de către organism, aceasta nefiind operabilă”, potrivit SJU Bacău.
Deocamdată, polițiștii nu au dezvăluit ce scria în biletul de adio lăsat de elev în ghiozdan.
Citește știrea inițială:
Sursă foto: Pixabay/ Facebook
Vezi și: