ß
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au însoțit-o pe fiica lor, Sofia, în prima zi de școală. Totul a decurs de minune, până într-un moment, iar vedeta nu s-a putut abține și a răbufnit. Iată cine a jignit-o pe copilă chiar în ziua deschiderii anului școlar.
Gallery
Fiica Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav a început clasa a doua anul acesta. Părinții i-au fost alături în prima zi de școală și s-au bucurat alături de ea de acest moment, însă pe divă au deranjat-o, din păcate, mai multe aspecte.
În cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor fanatik.ro, Bianca Drăgușanu a recunoscut că în dimineața zilei de 9 septembrie a mers, cu mașina, 3 kilometri în nu mai puțin de 40 de minute, asta din cauza aglomerației din trafic. Se gândește serios să apeleze de acum la o trotinetră electrică pentru a nu mai ajunge să piardă timpul inutil.
„Prima zi de școală nu mi-a plăcut așa mult căci am făcut trei kilometri în 40 de minute. Am și zis că dacă luam vreo trotinetă electrică, doar că la mine nu prea găsesc din acelea care se închiriază, aș fi ajuns mai repede la școală. Dar am spus că de la anul îi iau fetei mele o trotinetă și se duce singură cu ea la școală (n. red.: râde și glumește)”, a spus vedeta, potrivit sursei amintite mai sus.
Alte aspecte care au supărat-o foarte tare pe vedetă au fost comentariile răutăcioase din partea internauților la postarea cu fiica sa în prima zi de școală. Bianca Drăgușanu a remarcat faptul că există mai multe persoane în vârstă care reacționează negativ la adresa Sofiei și lasă comentarii precum: „Vai, fiica ta a intrat în clasa a doua. Clasa a doua ca trenul”.
„Sunt niște bătrâni din ăștia pe Facebook care comentează aiurea. Au început să îmi jignească fata. Am încercat să le șterg comentariile, să îi blochez. Maică-mea mi-a trimis niște mesaje și nu mi se pare normal așa ceva. Au scris că „Vai, fiica ta a intrat în clasa a doua. Clasa a doua ca trenul”. Nu înțeleg aceste atacuri, mai ales când vine vorba despre un copil sincer”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.
Foto: Facebook, Instagram