• PRO TV
  • Ce a primit acasă un român care comandase pe internet un telefon mobil. Nu i-a venit să creadă ce a găsit în colet

Ce a primit acasă un român care comandase pe internet un telefon mobil. Nu i-a venit să creadă ce a găsit în colet

Ce a primit acasă un român care comandase pe internet un telefon mobil. Nu i-a venit să creadă ce a găsit în colet

Cumpărăturile online pot aduce surprize neplăcute, mai ales dacă tranzacțiile efectuate pe platforme nu sunt verificate atent.

Un român a simțit chiar pe pielea lui cum este să ai parte de o experiență frustrantă, asta după ce a decis să cumpere un telefon mobil de pe unul dintre cele mai cunoscute site-uri de vânzări din România.

Deoarece își dorea un nou smartphone, dar nu voia să meargă în magazin să-l cumpere, românul din Constanța a vorbit cu un vânzător de pe celebra patformă de vânzări. Și, pentru suma de 2.500 de lei, plus 130 de lei transportul, el a crezut că își cumpără un telefon mobil de la o persoană din București.

Doar că mare i-a fost supriza în momentul în care curierul i-a adus coletul. În cutie, bărbatul a găsit doar o pereche de ochelari, care este clar că nu valorau atât de mult. Simțind că la mijloc ar fi vorba despre o fraudă online, el s-a adresat vânzătorului. Iar acesta din urmă s-a scuzat, afirmând că a încurcat coletele, deoarece avea de trimis atât un telefon, cât și o pereche de ochelari de soare. Și l-a asigurat pe cumpărător că în scurt timp va rezolva problema și vor rămâne în contact.

Deoarece vânzătorul nu i-a mai dat apoi niciun semn, cumpărătorul a mers la poliție, acolo unde a făcut plângere și a aflat că el nu este singura persoană păgubită de acest vânzător. Doar că, potrivit jurnaliștilor de la Replica Online, cât timp au durat cercetările, fapta s-a prescris, astfel că „țeparul” i-a plătit păgubitului doar prejudiciul de 2.630 de lei (2.500 pentru telefon și 130 de lei pentru transport).

Sursa citată mai notează că bărbatul care „trage țepe” online este cunoscut de către oamenii legii din Constanța, fiind acuzat că a înșelat cu zeci de mii de euro mai multe persoane cărora le-ar fi promis bilete la diferite festivaluri, le-ar fi dat ponturi false la pariuri și ar fi vândut obiecte fictive.

foto: Poliția Română

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni