ß
Festivalul de Film de la Toronto a reunit actrițe de talie mondială, care au impresionat cu aparițiile lor pe covorul roșu. La 49 de ani, Angelina Jolie are o revenire spectaculoasă în lumea filmului, după o pauză mai lungă, în care viața ei a fost afectată de probleme personale.
Acum, vedeta, cu un look nou, a venit la Toronto pentru a-și promova noul film, "Without Blood", la care a lucrat în calitate de producător. Angelina, care este blondă, a impresionat cu eleganța sa: a defilat pe covorul roșu într-o rochie neagră, mulată, accesorizată cu mănuși. De curând, actrița și-a prezentat un alt film, "Maria", la Festivalul de la Veneția.
Gallery
„Să fiu sinceră, a trebuit să stau mai mult acasă cu familia mea în ultimii ani. În această perioadă, poate am devenit mai recunoscătoare pentru oportunitatea de a fi artistă, de a juca și de a fi printre voi toți și de a fi parte din această lume creativă de care suntem toți norocoși să aparținem. Sunt fericită să fiu aici și sunt recunoscătoare că sunt artistă în orice fel”, a spus Angelina.
Vedeta filmului "Without Blood", Salma Hayek, a fost și ea prezentă la premieră. La 58 de ani, actrița mexicană a strălucit într-o superbă rochie cu paiete.
Sursa foto: GETTY IMAGES
Salma Hayek a dezvăluit într-un interviu pentru revista Glamour că își menține forma fizică practicând yoga restaurativă, făcând cure de sucuri și plimbându-se cu numeroșii ei câini, pe care îi numește „antrenorii” ei. „Credeam că îmbătrânirea înseamnă că nu voi mai lucra. Lucrez. Credeam că îmbătrânirea poate însemna că nu vei mai fi îndrăgostit. Sunt îndrăgostită,” a declarat actrița.
„Nu simt că mi-am pierdut flexibilitatea sau agilitatea, sau chiar puterea... Doamne, încă sunt aici. Șocant. Încă sunt aici. Au încercat să scape de mine în o mie de feluri. Încă sunt aici”, spune vedeta.
La festivalul de la Toronto, una dintre cele mai admirate vedete a fost Demi Moore. Actrița își promovează și ea un nou film, "The Substance". Prezentă la un eveniment din cadrul festivalului, Demi, în vârstă de 61 de ani, a fost încântătoare într-o rochie roșie, de piele.