ß
Un scandal uriaș ar fi avut loc recent acasă la Ionel Ganea, după cum notează presa tabloidă din țara noastră.
Recunoscut drept o persoană destul de recalcitrantă și având antecedente atât în viața de zi cu zi, cât și în cea profesională, fostul fotbalist Ionel Ganea s-ar fi trezit cu polițiștii la ușă, după ce a fost implicat într-un conflict cu unul dintre vecini.
Scandalul ar fi avut loc în data de 04 sau 05 septembrie 2024, în Voluntari, acolo unde locuiește Ionel Ganea. Potrivit jurnaliștilor de la Gândul, fostul internațional român nu ar avea o relație foartă bună cu niciun vecin, deoarece și-ar închiria vila, iar acolo ar avea loc unele petreceri destul de zgomotoase.
După ce s-ar fi certat cu un vecin, Ionel Ganea l-ar fi luat pe acesta la bătaie, iar persoana agresată a mers la poliție și a depus plângere pe numele fostului fotbalist. După cum notează sursa citată, oamenii legii au emis și un ordin provizoriu de protecție față de Ionel Ganea.
Tot în acest an, fostul fotbalist român a fost implicat într-un conflict cu poliția, chiar la Arena Națională, înaintea meciului România - Irlanda de Nord. Atunci, oamenii legii l-au scos cu forța din mașină, iar în urma incidentului a rămas fără permis auto.
Ionel Ganea era destul de agresiv și pe terenul de fotbal, un incident care a rămas în istorie fiind acela în care l-a strâns de gât pe tușierul Dorin Mudura, în anul 2007, în timpul unui meci Timișoara - Rapid.
foto: captură YouTube