Un jucător pasionat de loterie a cumpărat un bilet pentru extragerea Cash4Life a Loteriei din Virginia și a sfârșit prin a nimeri primele cinci numere câștigătoare.
Tatăl lui Aaron Andrews a cumpărat biletul norocos pentru extragerea din 3 august de la PJ's Neighborhood Variety Store din Triangle. Computerul a selectat aleatoriu numerele biletului, scrie People.
În loc să aleagă premiul de 1.000 de dolari pe săptămână sau 1 milion de dolari cash pe loc, bărbatul din Virginia i-a dat biletul câștigător fiului său și noii sale soții, drept cadou de nuntă.
CITEȘTE ȘI:
„Acesta a fost cel mai bun mod de a-l scoate din subsolul meu”, le-a spus bărbatul în glumă celor de la loterie.
Aaron Andrews și iubita sa s-au căsătorit anul acesta în aprilie. După nuntă, cuplul s-a mutat în subsolul casei tatălui său din Prince William County.
Tânărul a avut de ales între a încasa fie câte 1.000 de dolari pe săptămână, pe viaţă, fie un milion de dolari imediat, în numerar. Deși s-a pozat cu cecul de 1.000 de dolari pe săptămână, Aaron a optat pentru 1 milion de dolari pe loc.
„Am un tată minunat care nu a făcut altceva decât să aibă grijă de mine!”, le-a spus tânărul oficialilor Loteriei Virginia. El intenționează să folosească banii pentru a-și cumpăra o casă alături de soția sa.
Foto: Loteria Virginia
CITEȘTE ȘI: