ß
Bărbatul se afla în timpul liber, astfel s-a gândit să îi facă o bucurie soției și să tundă iarba din curte. Mișcarea greșită care i-a adus sfârșitul.
Bărbatul, aflat în timpul liber, s-a gândit să îi facă o bucurie soției și să tundă iarba din curte. Acesta a folosit un prelungitor defect, văzând că acesta nu funcționează, s-a gândit să îl repare, însă a murit pe loc.
Polițistul gorjean a fost găsit de poștașul care îi aducea corespondența, astfel că femeia a sunat la 112. Medicii ajunși la fața locului ar fi încercat să-l resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru el.
Radu Brînzan lucra la IPJ Gorj, angajat la serviciul de ordine publică. A lăsat în urmă doi copii și o soție, cadru medical. Atunci când s-a electrocutat, bărbatul era singur acasă. Colegii săi din Poliție au transmis mesaje de condoleanțe rudelor, fiind șocați de cele întâmplate. Radu era considerat unul dintre cei mai sufletiști polițiști din oraș, conform unui site de știri.
„Sufletele noastre ne sunt cernite din nou! Radu Brînzan, polițist la IPJ Gorj, a decedat la numai 43 de ani. Radu a fost un profesionist, un coleg deosebit și un familist convins. În astfel de situații cuvintele sunt prea puține pentru a exprima durerea care ne-a cuprins! Suntem și noi alături de familia greu încercată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe ! Dumnezeu să te odihnească în pace, Radu!”, a anunțat Corpul Național al Polițiștilor.
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a transmis, la rândul său, un mesaj prin care anunță trecerea în neființă a polițistului.
„Cu mare durere în suflet, plângem pierderea unui coleg și om deosebit, profesionist desăvârșit, familist convins și prieten adevărat. Un astfel de om este Radu Brînzan, om cu dovedită credință în Dumnezeu, care a rânduit să îl ia de lângă semenii săi, la vârsta de 43 de ani.
În astfel de situații, cuvintele sunt prea mici și prea puține pentru a putea arăta durerea din suflete. Doliu, amintiri și momente de neuitat… atât ne-a mai rămas. Era un om minunat, tocmai de aceea nu o să îl uităm niciodată! Suntem alături de familie, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și alinare a suferinței. Dumnezeu să te odihnească în pace, Radu!”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Sursă foto: Facebook Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj/shutterstock