ß
Laura Cosoi a botezat-o pe Aida, cea de-a patra fetiță a sa cu Cosmin Curticăpean, într-o atmosferă de poveste. Invitații au petrecut după tradițiile din Maramureș, într-un decor de vis.
“Tot ce mi-am dorit mai mult …?”, a scris Laura Cosoi pe Instagram, după botez. Invitații au fost impresionați de originalitatea evenimentului, care s-a desfășurat în natură, cu mâncare la ceaun și “scorușe”, niște gogoșele tradiționale.
Cei prezenți la petrecere au ascultat muzică populară maramureșeană, au participat la dansuri tradiționale și au avut chiar și ocazia să învețe din tainele olăritului.
Gallery
Cum era de așteptat, de la botezul Aidei nu au lipsit bunele prietene ale Laurei Cosoi – Adela Popescu, Ada Condeescu și Andreea Ibacka au participat cu bucurie la eveniment.
“Cât de frumoși sunteți!? Atât de simpli, modești și atât de naturali, încât nici nu-ți vine să crezi că mai există astfel de oameni în lumea noastră de astăzi!”, au scris fanii de pe rețelele de socializare.
De curând, Laura Cosoi a vorbit despre cum a fost cea de-a patra naștere pentru ea:
„A fost absolut minunată întâlnirea cu Aida. Nu am avut un travaliu foarte lung, a fost o naștere naturală. Aida a fost mare. A avut 4.100 kg, 54 de cm. Am știut, cumva, că va fi mare, pentru că așa ieșea la toate măsurătorile, dar a fost cu mult mai peste, ca să zic așa, cât se estima. Avea vreo 3 kg 800 ultima oară, dar important este că am reușit să nasc. A fost foarte bine, mă bucur foarte mult că am avut oameni de încredere alături de mine: medicul, moașa, evident. (...)”, a mărturisit aceasta.